In 2010, un angajat cu program normal de lucru in sectorul industrial sau al serviciilor din Elvetia a primit un salariu mediu brut anual de 63.549 euro, adica de 13,8 ori mai mare decat un angajat bulgar.

Elvetia ocupa astfel primul loc in Europa la capitolul salarii, devansand Norvegia (55.370 euro) si Danemarca (51.485 euro).

In cazul vechilor 15 state membre UE, cele mai reduse remuneratii au fost acordate in Portugalia (17.193 euro), Grecia (25.696 euro) si Spania (26.621 euro).

Daca sunt luate in calcul si tarile care au aderat la UE dupa 2004, pe ultimele pozitii se afla Romania (6.048 euro) si Bulgaria (4.618 euro). 

Oficiul federal de statistica din Elvetia subliniaza insa ca salariul mediu brut anual este influentat de cat de puternic este francul elvetian.

Pentru compara lefurile in functie de puterea lor reala de cumparare, castigurile exprimate in moneda nationala trebuie convertite intr-una virtuala, denumita puterea de cumparare standard. In acest caz, salariile din Elvetia sunt doar de 4,3 ori mai mari decat in Bulgaria.  Exprimate in euro, sunt de 1,6 ori mai mari decat cele ale angajatilor austrieci si germani si de 1,8 ori mai mari decat cele ale salariatilor francezi si duble fata de cele ale italienilor.

Insa, utilizand puterea de cumparare standard, diferentele se atenueaza, astfel ca in raport cu germanii, elvetienii primesc o remuneratie de 1,2 ori mai mare. In raport cu omologii lor din Austria, salariile elvetienilor sunt de 1,3 ori mai mari. Comparativ cu cele acordate angajatilor francezi si italieni, salariile platite in Elvetia sunt de 1,4 ori respectiv 1,5 ori mai mari, transmite Agerpres.