Potrivit documentelor publicate pe pagina de Internet a Guvernului de la Bratislava, noua ţintă de deficit bugetar pentru 2020 este de 11,95 miliarde de euro, faţă de ţinta iniţială de 2,8 miliarde de euro.

Până acum, cel mai mare deficit bugetar înregistrat de Slovacia a fost cel de 4,5 miliarde de euro din anul 2010, imediat după criza financiară globală, scrie Agerpres.

Slovacia, ţară membră a zonei euro, se aşteaptă în acest an la o contracţie economică de 9,8%, mai mare decât se prognoza iniţial. Cu toate acestea, mica ţară din Europa Centrală cu o populaţie de 5,5 milioane de persoane a reuşit să evite până acum o avalanşă de cazuri de infecţie cu COVID-19 în condiţiile în care până acum au fost raportate doar 1.798 de cazuri de infecţie şi 28 de decese.

La reuniunea de miercuri a Cabinetului de la Bratislava a fost aprobată o rectificare bugetară care prevede o majorare a deficitului cu 9,2 miliarde de euro, ca urmare a majorării cheltuielilor de stat cu 7,8 miliarde de euro în timp ce veniturile la buget sunt preconizate să fie mai mici cu 1,4 miliarde de euro. Pe partea de cheltuieli, suma de 4,9 miliarde de euro a fost alocată pentru depăşirea efectelor pandemiei, precum facilităţi pentru companii.

"Din cauza acestor ajustări, veniturile totale la buget ar trebui să atingă 14,4 miliarde de euro (în loc de 15,8 miliarde de euro cât s-a aprobat iniţial), în timp ce cheltuielile ar urma să se ridice la 26,3 miliarde de euro (în loc de 18,5 miliarde de euro iniţial)", a informat Ministerul slovac de Finanţe.