Problema demografică pune și mai multă presiune pe cea de-a treia economie a zonei euro, care se confruntă cu grave probleme financiare și care a intrat în recesiune la finalul anului trecut.

Statisticile oficiale arată că populația Italiei s-a redus cu 90.000 de persoane anul trecut, al patrulea an consecutiv de declin, până la un număr care depășește cu puțin 60 de milioane de persoane.

În jur de 160.000 de italieni au părăsit țara anul trecut, cel mai semnificativ număr din 1981 încoace și cu trei procente mai mult decât în anul anterior.

Este posibil ca numărul celor care au plecat din țară anul trecut să fie chiar mai mare decât o arată statisticile oficiale, având în vedere că mulți dintre ei evită să se înregistreze ca emigranți, pentru că pierd asigurarea medicală și alte drepturi sociale.

Aproximativ două milioane de italieni tineri – majoritatea cu studii superioare și specializați, au părăsit țara începând cu 2008. Pentru o țară care deja se confrunta cu o problemă demografică este o problemă majoră, iar economia ar putea fi lovită din plin de pierderea de capital uman”, a explicat Nicola Nobile, economist la Oxford Economics.

Din 2015, numărul italienilor cu vârsta peste 65 de ani a crescut cu 560.000 de persoane, nivel record la nivel național și al doilea cel mai mare număr la nivle mondial, după Japonia. Totodată, mai mult de 14.000 de italieni au depășit vârsta de 100 de ani.

Îmbătrânirea populației pune o presiune suplimentară pe buget, Italia fiind pe locul al doilea, după Grecia, între cele 37 de state OECD în care costurile cu pensiile sunt cele mai mari. În plus, în ianuarie, Guvernul populist de la Roma a aprobat reducerea vârstei de pensionare pentru anumite categorii de angajați, ridicând noi îngrijorări în ceea ce privește majorarea datoriei publice a țării.

În Italia trăiește și cea mai mare comunitate de români din UE, statisticile indicând peste de un milion de conaționali înregistrați în peninsulă.