Ambarcaţiunile s-au retras însă după ce o navă de război britanică i-a avertizat prin radio, potrivit informaţiilor furnizate de doi oficiali ai apărării din SUA, sub protecţia anonimatului. În opinia acestora, a fost vorba de o hărţuire şi de o încercare de a îngreuna trecerea navei prin strâmtoare.

Petrolierul British Heritage a fost abordat de vasele iraniene în momentul pătrunderii în Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă îngustă, dar strategică pentru transportul petrolului între Iran şi Arabia Saudită, informează dpa şi AFP, citând informaţiile transmise de CNN, scrie Agerpres.

Echipajul iranian a ordonat petrolierului britanic să se oprească în apele teritoriale iraniene, dar fregata britanică HMS Montrose, care escorta petrolierul, şi-a îndreptat armele spre ambarcaţiunile iraniene şi le-a avertizat să se îndepărteze, ceea ce acestea au şi făcut.

Un avion american a filmat incidentul, conform CNN. Ministerul Apărării de la Londra nu a avut niciun comentariu imediat.

Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce marinari ai forţelor navale regale britanice au capturat în Gibraltar petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.

În cursul zilei de miercuri, preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că Marea Britanie va suferi "consecinţe" ca urmare a sechestrării petrolierului iranian.

Washingtonul a acuzat Teheranul că se află în spatele unei serii de atacuri împotriva unor nave comerciale care au trecut prin Strâmtoarea Hormuz, produse în lunile mai şi iunie.

Statele Unite şi-au propus să creeze o alianţă militară în următoarele aproximativ două săptămâni pentru a proteja apele strategice din largul Iranului şi Yemenului, conform informaţiilor furnizate marţi de generalul de marină Joseph Dunford, şeful statului major american.