Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie, data Brexit-ului va fi amânată până la 22 mai, a precizat sursa, potrivit Agerpres.

În cazul unei noi respingeri, Londra va avea termen până la 12 aprilie să decidă dacă organizează alegeri europene. Potrivit unei surse europene, Regatul Unit ar putea beneficia în acest caz de o amânare până la sfârşitul lui 2019.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a precizat joi seara, că premierul britanic, Theresa May, a acceptat cele două "scenarii" privind amânarea Brexit-ului oferite de Uniunea Europeană.

"M-am întâlnit cu premierul May în mai multe rânduri în această seară pentru a fi sigur că Regatul Unit acceptă scenariile unei extinderi şi sunt încântat să confirm că avem un acord în această privinţă", a declarat Donald Tusk.

Dacă deputaţii britanici aprobă săptămâna viitoare acordul de divorţ încheiat în noiembrie, Cei 27 sunt de acord să amâne data Brexit-ului pentru 22 mai.

În cazul unei noi respingeri de către parlamentul britanic, "Consiliul European decide să îl proroge până la 12 aprilie 2019 şi aşteaptă ca Regatul Unit să indice calea de urmat înainte de această dată", au scris liderii europeni.

Premierul britanic dorea o amânare până la 30 iunie, dar această dată punea Uniunii o problemă din punct de vedere juridic din cauza alegerilor europene, prevăzute între 23 şi 26 mai.

"Dacă Regatul Unit nu doreşte să organizeze alegeri, nu vom avea nicio modalitate de a face altceva, ceea ce înseamnă că va fi ales 'no deal'", a comentat preşedinţia Franţei.

Obiectivul compromisului acceptat de europeni şi de Theresa May "este de a oferi maximul de posibilităţi pentru ca acordul de retragere să fie ratificat", a comentat o sursă guvernamentală spaniolă. Acest acord are ca obiectiv de a permite o retragere ordonată a Regatului Unit din UE.