UE şi Marea Britanie continuă luni discuţiile pentru salvarea acordului comercial. Ce se întâmplă de la 1 ianuarie, dacă negocierile eșuează

Brexit
Negociatorii Uniunii Europene şi ai Marii Britanii vor continua de luni discuţiile referitoare la Brexit, până la jumătatea săptămânii, pentru a salva acordul comercial, au declarat surse ale ambelor părţi, transmite Reuters.
Discuţiile, intense şi secrete, sunt ultima tentativă de a încheia un nou parteneriat comercial, pentru momentul în care tranziţia ieşirii Marii Britanii din UE se va încheia la sfârşitul acestui an.
Dacă cele două părţi vor depăşi diferenţele de opinie, noul acord va reglementa toate aspectele, de la comerţ şi energie la transporturi şi pescuit.
Dacă vor eşua, comerţul cu bunuri şi servicii, evaluat la 900 de miliarde de dolari pe an, va fi afectat de la 1 ianuarie de tarife şi cote, scrie News.ro.
Un diplomat european şi un oficial britanic au spus că negocierile vor continua luni faţă în faţă, la Bruxelles, după un weekend de discuţii intense.
Un update al progreselor şi al şanselor încheierii unui acord este aşteptat miercuri sau joi, au adăutgat sursele.
Un alt diplomat european a declarat în timpul weekendului că discuţiile sunt încă dificile în majoritatea subiectelor dificile.
Cu toate acestea, ambele părţi şi-au semnalat anterior disponibilitatea pentru un compromis în sectorul pescuitului, care este un subiect sensibil atât pentru Marea Britanie cât şi pentru Franţa, dar şi pentru alte câteva state membre ale UE.
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Un român care lucrează în străinătate trimite în medie în țară 500 euro pe lună. În 2019, diaspora a trimis echivalentul a 3% din PIB-ul României
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Cîţu: Pe termen scurt, va trebui să găsim o modalitate de a construi sau moderniza spitale prin parteneriat public-privat
