Reducerea imigrației a fost principalul motiv pentru care 52% dintre britanici au votat, în iunie 2016, pentru ieșirea țării din UE, în condițiile afluxului de cetățeni europeni care au dat năvală în Marea Britanie, proveniți în special din țările sărace ale blocului comunitar.

Marea Britanie iese oficial din UE la 29 martie 2019, dar Regatul vrea să negocieze o perioadă de tranziție de doi ani după această dată, pentru a permite autorităților de la Londra să rezolve problemele care vor apărea în mediul de afaceri sau în ceea ce privește drepturile cetățenilor.

Ambasadorii celor 27 de state membre UE au decis, miercuri, împreună cu conducerea Comisiei Europene, ca drepturile de rezidență ale cetățenilor europeni să rămână neschimbate și după Brexit, atât timp cât Marea Britanie va aplica în continuare legile UE, în perioada de tranziție de doi ani.

Cele 27 de state membre vor mandata Comisia Europeană să negocieze în numele UE perioada de tranziție și noua relație comercială pe care blocul comunitar o va avea cu Regatul, după Brexit.

Pe de altă parte, euroscepticii britanici susțin limitarea liberei circulații odată cu ieșirea oficială a Marii Britanii din UE.

Libera circulație trebuie să se încheie pe 29 martie 2019. Altfel, nu se va putea spune că am preluat controlul cerut de rezultatul referendumului”, a declarat Jacob Rees-Mogg, avocat conservator și cunoscut eurosceptic din Marea Britanie.

Comisia Europeană a anunțat, în decembrie, că Londra a făcut suficiente progrese în negocierea celor trei teme esențiale ale Brecitului, astfel încât negocierile pot trece la etapa următoare. Cele trei aspecte esenţiale ale Brexitului erau 'factura divorţului' dintre Marea Britanie şi UE, frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord şi drepturile cetăţenilor europeni în Marea Britanie post-Brexit.

Mandatul de negociere asupra perioadei de tranziție și a viitoarei relații comerciale dintre UE și Marea Britanie va fi definitivat până la sfârșitul lunii ianuarie, iar faza a doua a negocierilor dintre Londra și Bruxelles va începe în martie.