Europa trebuie sa taie din beneficiile prea mari pe care le acorda, avertizeaza Osborne. Potrivit acestuia, sumele pe care tarile din Europa le acorda sub forma de ajutoare sociale reprezinta jumatate din totalul acordat de intreaga planeta.  

Ministrul adreseaza un mesaj dur la adresa liderilor europeni, transmitandu-le practic acestora ca nu mai pot continua in acest fel, scrie The Daily Mail.  

"A venit vremea reformarii Uniunii Europene si relatiei cu Marea Britanie, inaintea deciziei poporului britanic. Vrem sa ramanem intr-o Europa reformata sau preferam sa iesim?", a intrebat Osborne la Londra. 

"Europa are nevoie urgenta de reforme economice. Uniformizarea reglementarilor in zona euro este necesara pentru supravietuirea monedei unice; protejarea drepturilor statelor UE care nu sunt in zona euro este necesara pentru pastrarea pietei unice", a insistat Osborne. 

"Retragerea noastra dintr-o Europa care se va reforma ar fi dezavantajoasa pentru Marea Britanie; iar iesirea unei tari de talia si importanta globala a Marii Britanii ar fi de rau augur pentru Uniunea Europeana", adauga ministrul britanic al Finantelor.

Osbourne avertizeaza si ca o renegociere a legaturilor Marii Britanii cu Bruxelles-ul, alaturi de alte masuri menite sa transforme Uniunea Europeana intr-un organism mai competitiv, sunt necesare ca sa asigure pastrarea statutului de membru al Uniunii, pentru UK.   

Administratia Tory s-a aflat sub o presiune crescanda in ultimele luni, fiind somata sa isi exprime pozitia clara, daca sunt de acord sa sprijine iesirea din UE a tarii, in cazul in care restul tarilor europene refuza sa-si mai reduca din puterea pe care o au.  

Anul trecut, David Cameron a promis ca daca isi va prelungi mandatul dupa alegerile urmatoare, va avea in vedere renegocierea relatiilor cu UE, care sa se bazeze mai mult pe comert, inainte de organizarea referendumului din 2017, privind statutul de membru al tarii sale.  

Problema pe care reprezentantii Marii Britanii o ridica este aceea ca, desi in UE reprezinta doar 7% din populatia planetei, iar economia sa inseamna doar un sfert din totalul la nivel mondial, in ceea ce priveste ajutoarele acordate, acestea se ridica la 50% din cele acordate in intreaga lume.

Potrivit lui Osborne, economia Europei este “tinuta pe loc” de absenta inovatiilor, dar si de faptul ca unul din patru oameni de aici este somer, in timp ce numarul investitorilor s-a injumatatit in ultima decada.   

"Este starea de fapt cea care ii condamna pe europeni la o perpetua criza economica si un declin continuu. Asa ca Europa are de facut o alegere foarte simpla: sa se reformeze sau sa se prabuseasca", spune Osborne.  

"In ultimii sase ani, economia Europei a stat pe loc. In aceeasi perioada, economia Indiei a crescut cu o treime, iar cea din China cu 50%. In urmatorii 15 ani, partea Europei asupra castigurilor globale este probabil sa se injumatateasca. Fiti siguri de asta, continentul nostru ramane in urma", a adaugat acesta.