Este vorba de un exemplar in patru volume din prima editie a cartii, care include desene colorate realizate manual si are o lungime de aproape un metru.

Capodopera lui Audubon se situeaza in topul 3 al celor mai scumpe carti tiparite din lume, a declarat un reprezentant al casei Christie's, care a organizat licitatia.

Cartea a fost cumparata de William Henry Cavendish, al patrulea duce de Portland, dupa 1838.

In decembrie 2010, un alt exemplar al acestui volum a fost vandut la licitatie la pretul record de 8,6 milioane de euro.

Expertii spun ca prima editie a acestui volum a numarat doar 200 de exemplare complete. Se pare ca in prezent ar mai exista 120 de exemplare complete, 107 detinute de institutii si 13, de colectionari privati.

Lui Audubon, ornitolog si naturalist nascut in Haiti - pe atunci colonie franceza -, in 1785, i-a luat 12 ani sa realizeze acest studiu, timp in care a calatorit in toata America impuscand pasari, pe care apoi le atarna de un fir si le picta. Artistul a mers apoi in Marea Britanie sa isi publice cartea, pe care a promovat-o printre oamenii bogati.