Socialistul Sanchez, care a iniţiat de la sosirea sa la putere, în 1 iunie, un dialog cu liderul secesionist catalan Quim Torra, a dat asigurări la radio că acest dialog ar urma să ducă la "un vot (...) pentru întărirea autonomiei Cataloniei".

"Acesta este un referendum pentru autonomie, nu pentru independenţă", a precizat Pedro Sanchez, fără a avansa vreo dată pentru un astfel de vot.

Secesioniştii, la putere în Catalonia, cer un referendum asupra independenţei, posibilitate pe care Pedro Sanchez o respinge în mod categoric, scrie Agerpres.

Precedentul statut al Cataloniei, care acordă regiunii cu 7,5 milioane de locuitori o largă autonomie şi titlul de "naţiune", a fost adoptat în 2006 de catalani, în timpul guvernului socialist condus de Jose Luis Rodriguez Zapatero, cu 73% din voturi. Însă, acest statut a fost anulat în 2010 de Curtea Constituţională, ceea ce a declanşat o ascensiune a secesionismului, notează AFP.

"În prezent, Catalonia are un statut pe care nu l-a votat, prin urmare există o problemă", a subliniat Pedro Sanchez.

Regiunea s-a aflat în toamna lui 2017 în centrul unei grave crize politice între fostul său lider Carles Puigdemont şi guvernul central, în acea perioadă condus de conservatorul Mariano Rajoy. La 1 octombrie 2017, secesioniştii au organizat un referendum asupra independenţei, în pofida interzicerii lui, iar ziua a fost marcată de violenţe cu poliţia, imagini cu acestea făcând înconjurul lumii.

Ulterior, parlamentul catalan a proclamat, la 27 octombrie, independenţa, ceea ce fost imediat urmat de punerea sub tutelă a regiunii de către autorităţile de la Madrid şi de destituirea liderilor catalani.

Noul şef al executivului catalan, Quim Torra, este un apropiat al predecesorului său Carles Puigdemont, aflat în prezent în exil în Belgia pentru a scăpa de urmărirea penală pentru rebeliune iniţiată împotriva lui în Spania.