Autoritățile au interzis, însă, accesul acestor mijloace de transport pe trotuare, după o dezbatere publică deosebit de animată, ce a durat mai multe săptămâni, informează AFP, preluată de Agerpres.

Camera superioară a Parlamentului german a adoptat un decret prezentat la începutul lunii aprilie de ministrul Transporturilor, conservatorul Andreas Scheuer, ce viza integrarea în Codul Rutier a "vehiculelor cu propulsie electrică lipsite de scaun".

Departe de a fi o formalitate, prezentarea acelui decret în faţa reprezentanţilor celor 16 landuri germani l-a obligat pe ministrul Scheuer să revizuiască textul iniţial, criticat atât de aleşii locali, cât şi de sindicatele poliţiştilor şi de federaţiile de asiguratori.

Astfel, a fost exclusă ideea de a primi pe trotuarele germane trotinetele ce ating viteze de 12 kilometri pe oră, în timp ce trotinetele cu viteze maximale de 20 de kilometri pe oră ar fi urmat să circule pe străzi. Autorizate începând cu vârsta de 14 ani, toate trotinetele electrice vor trebui să circule doar pe pistele de biciclete şi pe străzi.

Această decizie deschide o piaţă uriaşă unui grup de prestatori specializaţi, în contextul în care un start-up berlinez, Tier, şi compania suedeză Voi doresc să concureze cu producătorii americani Lime şi Bird, liderii istorici ai acestui sector aflat în plină dezvoltare.

Constructorii de automobile, de acum denumiţi "furnizori de mobilitate", şi-au dezvoltat propriile prototipuri, iar Volkswagen intenţionează să îşi includă prototipul de trotinetă electrică în oferta sa oficială de vehicule până la sfârşitul anului, au anunţat reprezentanţii constructorului german, la începutul lunii mai.

Decizia referitoare la trotinete a revitalizat şi "lupta" care se dă în Germania în privinţa partajării spaţiului urban, determinând asociaţiile de biciclişti să solicite o lărgire a pistelor care le sunt dedicate.

"Conflictele sunt inevitabile", recunoştea joi social-democrata Anke Rehlinger, care a prezidat conferinţa miniştrilor regionali de Transport. "Va fi nevoie de un efort continuu" pentru definirea noilor reguli.

Andreas Scheuer a făcut din trotinete un element-cheie "al unei mobilităţi mai moderne, sigure şi ecologice", în contextul în care sectorul transporturilor este singurul care a eşuat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră după 1990 în Germania.