Conexiunile rutiere şi feroviare sunt cruciale pentru competitivitatea Uniunii Europene, a subliniat premierul ungar, potrivit căruia prin finanţarea noului pod, UE "a participat la una din cele mai bune investiţii din istoria sa".

Viktor Orban a spus că până în 2025 vor fi nouă autostrăzi ungare care se vor întinde până la graniţă, precizând că în viitorul apropiat Ungaria intenţionează să finalizeze o secţiune de autostradă care va face legătura între Polonia şi Grecia, scrie Agerpres.

La rândul său, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a subliniat că următorul proiect important al Ungariei şi Slovaciei în domeniul transporturilor este construcţia unei linii de tren de mare viteză care să facă legătura între Budapesta, Bratislava şi Varşovia.

Szijjarto a estimat că o astfel de linie de tren ar reduce durata unei călători între Budapesta şi Varşovia la cinci ore şi jumătate de la 11-12 ore în prezent, iar durata unei călători între Budapesta şi Bratislava ar fi redusă la o oră şi jumătate.

Această investiţie ar permite creşterii economice din Europa Centrală să intre "într-o dimensiune complet nouă", a apreciat Szijjarto, adăugând că aceasta ar fi prima linie de tren de mare viteză din regiune. Potrivit oficialului ungar, graţie acestei linii, trenurile vor putea rula cu viteze de până la 350 kilometri pe oră.