"Uniunea Europeana se indeparteaza tot mai mult de Rusia, cu fiecare zi. Nu este rau doar pentru Ungaria, dar si pentru restul UE", a explicat seful guvernului ungar, intr-un discurs in fata ambasadorilor statelor UE.

UE a aplicat Rusiei mai multe sanctiuni, cu obiectivul de a-l constrange pe presedintele Vladimir Putin sa renunte la anaxarea Crimeei, considerata ilegala, si sa inceteze sustinerea militara a miscarii separatiste pro-ruse din estul Ucrainei. 

Rusia a replicat prin interzicerea importurilor de produse alimentare din UE si Statele Unite. 

Orban a denuntat la jumatatea acestei luni sanctiunile europene, estimand ca cele 28 de state membre "s-au impuscat singure in picior" cu aceste masuri, care penalizeaza nu doar Rusia, ci si tarile UE. 

"Vom cauta sprijinul statelor membre ale UE care vor oprirea procesului de separare de Rusia", a spus Orban, fara sa mentioneze numele capitalei europene care ar fi dispusa sa se alature unei astfel de initiative. 

Orban considera ca izolarea Rusiei, cel mai important partener economic al Ungariei din afara UE, ar putea afecta competitivitatea Uniunii, in special a Germaniei. 

Ministrul ungar al Agriculturii, Sandor Fazekas, a declarat vineri ca va negocia cu omologul sau rus, in urmatoarele doua-trei saptamani, posibilitatea ca Ungaria sa exporte produse agricole catre Rusia prin intermediul unor tari din afara UE, precum Serbia, care nu sunt vizate de embargoul agroalimentar aproape total impus de Moscova importurilor din spatiul comunitar, potrivit Budapest Business Journal.