Cea mai mare economie a Uniunii Europene va avea probabil în 2019 o creştere de 1,5%, a afirmat Dieter Kempf, preşedintele Federaţiei industriilor germane. O asemenea creştere economică ar fi comparabilă celei din anul 2018, însă sub cea de 2,2% înregistrată în 2016-2017, potrivit Agerpres.

''Pentru economie, vremurile cele mai bune s-au terminat'', crede Dieter Kempf, atrăgând totodată atenţia că prognoza de creştere economică la care a făcut referire se bazează pe ipoteza unui Brexit ordonat.

Dacă Regatul Unit iese din UE fără un acord, aşa cum mulţi se tem după ce parlamentul britanic a respins săptămâna aceasta înţelegerea convenită între Londra şi Bruxelles, atunci creşterea economică a Germaniei ar primi o lovitură în plus.

Economia Germaniei este puternic dependentă de exporturi, ea are nevoie de pieţe de desfacere, astfel că o eventuală pierdere a pieţei britanice sau o îngreunare a accesului pe aceasta ar afecta serios industria germană, mai ales sectoare cum ar fi cel auto, industria chimică şi cea farmaceutică, etc.

“Dacă vom avea o perturbare masivă a comerţului între Regatul Unit şi UE, atunci, în cazul scenariului cel mai favorabil, încă vom mai vedea cifra “unu” înaintea virgulei”, anticipează Dieter Kempf. Dar “un Brexit haotic se apropie în mod periculos”, atrage el atenţia în continuare şi spune că “începând de săptămâna aceasta afacerile noastre au început să privească înspre abis”.

Dieter Kempf a menţionat că mai multe companii germane au anunţat că, din luna aprilie, îşi vor sista operaţiunile în Regatul Unit, în timp ce “altele şi-au relocat personalul ori au închis situri”.

El a subliniat că incertitudinea ce se amplifică pe măsură ce se apropie data efectivă a Brexitului, 29 martie, face necesar “ca Londra să spună rapid cum intenţionează să procedeze mai departe”.

În eventualitatea unui Brexit fără acord, “în virtutea regulilor relaţiilor internaţionale (ale OMC n.red.), unul dintre cei mai apropiaţi parteneri comerciali ai noştri va fi pe acelaşi plan cu ţări precum Turcia, Coreea de Sud sau Ghana”, explică reprezentantul mediului de afaceri german.

El a mai remarcat faptul că, în plus faţă de incertitudinea provocată de Brexit, tensiunile comerciale dintre SUA şi China au de asemenea un impact negativ asupra economiei germane.

Însă Dieter Kempf nu a scutit de critici nici guvernul de la Berlin, căruia îi reproşează că nu a scăzut taxele percepute companiilor, măsură pe care o consideră esenţială pentru competitivitatea economiei germane.

Anul trecut, economia Germaniei a crescut cu 1,5%, cel mai slab ritm din ultimii cinci ani şi o încetinire clară faţă de anul precedent, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul federal de Statistică (Destatis). Cea mai mare economie europeană este afectată de disputele comerciale dintre SUA şi China, de încetinirea PIB-ului global şi de riscul ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord, în martie.