Mai mult, ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut, la sfârşitul lunii iunie 2020, a fost de 6,39%, peste nivelul din decembrie 2019.

"Contextul economic din primele şase luni ale anului 2020 a fost influenţat de pandemia COVID-19, care a generat dezechilibre economice la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional. În această conjunctură dificilă, piaţa pensiilor private a înregistrat performanţa de a depăşi pragul de 14 miliarde de euro active administrate, confirmând astfel revenirea estimată în V. Un factor determinant în evoluţia favorabilă a activelor, în semestrul I al acestui an, a fost piaţa de capital, care s-a redresat după scăderea abruptă înregistrată de indicele BET în perioada de lock-down şi a consemnat o creştere a indicelui în luna august, până la o valoare apropiată celei de la sfârşitului anului 2019", a declarat vicepreşedintele ASF, Dan Armeanu, coordonatorul Sectorului Pensii Private.

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost, la data de 30 iunie 2020, de 65,94 miliarde de lei (13,62 miliarde de euro), înregistrându-se un ritm anual de creştere de 19,59%, evoluţie care ţine cont inclusiv de recentele efecte economice cauzate de pandemia COVID-19.

La sfârşitul lunii iunie 2020, erau înregistraţi în sistemul pensiilor administrate privat 7,56 milioane de participanţi, mai mult cu 1,25% faţă de sfârşitul anului 2019.

De asemenea, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat a fost de 8.859 lei, înregistrând o creştere de 5,05% comparativ cu decembrie 2019.

În intervalul ianuarie - iunie 2020, au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi în sumă de 71,25 milioane de lei pentru 5.188 participanţi şi beneficiari.

De asemenea, la 30 iunie 2020, valoarea totală a activelor nete înregistrată de fondurile de pensii facultative a fost de 2,60 miliarde de lei (0,54 miliarde de euro), consemnând un avans anual de 14,53%.

La sfârşitul lunii iunie 2020, erau înregistraţi în sistemul pensiilor facultative 517.057 de participanţi, cu 3,18% mai mulţi faţă de finele anului trecut. La sfârşitul primului semestru al anului, valoarea medie a unui cont al participanţilor la sistemul pensiilor facultative era de 5.513 lei, înregistrând o creştere de 1,70% comparativ cu decembrie 2019.

În intervalul ianuarie - iunie 2020, au fost efectuate plăţi ale activului personal net către participanţi însumând 35,29 milioane lei pentru 3.775 participanţi şi beneficiari.

Revenirea piețelor financiare în S2 a dus la creșterea retabilității

ASF menţionează că revenirea pieţelor financiare, spre finalul primului semestru al anului 2020, a influenţat şi evoluţia ratelor de rentabilitate, aflate pe un trend pozitiv începând din luna martie 2020.

Astfel, în iunie 2020, rata nominală de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 4,39%, în timp ce fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o rată de 3,83%, iar cele cu risc ridicat au atins 3,48%, ceea ce reprezintă o performanţă bună, în condiţiile volatilităţii pieţelor de capital generate de pandemia COVID -19.

"Optimizarea portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat, prin diversificarea echilibrată între diferite instrumente financiare, prin dispersia prudentă a riscului şi prin identificarea oportunităţilor investiţionale, a condus la o revenire a ratelor de rentabilitate la valori similare cu cele de la începutul anului 2020. Atingerea acestui nivel al rentabilităţii s-a datorat unui reglaj fin al ponderilor instrumentelor financiare, reglaj realizat într-un mediu investiţional foarte volatil, precum cel din perioada martie - iunie", a explicat vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară.

La 30 iunie 2020, ponderea cea mai mare în structura portofoliilor fondurilor de pensii private era deţinută de titlurile de stat, cu 65,52%, fiind urmată de acţiuni, cu 19,36% şi de depozite bancare, cu 3,94%. Obligaţiunile corporative au reprezentat 5,32%, în timp de titlurile de participare au reprezentat 3,01%.

Fondurile de pensii private sunt investitori pe termen lung şi toate investiţiile acestora sunt efectuate luându-se în considerare orizontul de investiţii pe termen lung corespondent cu perioada de contributivitate de 30-40 de ani din sistemul de pensii administrate private.

"Se remarcă faptul că în contextul ajustării economice semnificative cauzate de pandemia COVID-19, fondurile de pensii private şi-au menţinut expunerea pe economia reală şi s-au dovedit a fi un partener solid pe termen lung, fără a neglija nevoile economiei pe termen scurt. Valoarea ridicată a activelor asigură o rezilienţă mai bună a fondurilor de pensii private la şocuri şi permite o alocare echilibrată pe un orizont mai lung de timp. În perioada următoare administrarea activelor fondurilor de pensii private va ţine cont de evoluţiile macroeconomice şi de contextul existent în fiecare moment pe piaţă, astfel încât să asigure un randament bun în condiţiile unui risc moderat pe termen scurt", a subliniat Dan Armeanu.