Producatorul de articole vestimentare si accesorii de lux a efectuat cea mai mare oferta publica initiala (IPO) din acest an de la Hong Kong la cel mai mic pret din intervalul estimat in prospect, revizuit anterior in scadere, au declarat vineri pentru Reuters surse apropiate situatiei.

Decizia Prada de a efectua operatiunea la cel mai mic pret survine debutului modest al producatorului de genti de voiaj si valize Samsonite, care a inchis joi, in prima zi de tranzactionare la Hong Kong, in scadere cu 8%, dupa o oferta publica initiala derulata saptamana trecuta tot la cel mai scazut pret din prospect.

Dintre ofertele publice initiale mari efectuate in Asia in acest an, doar MGM China a inregistrat o crestere a actiunilor in prima zi de tranzactionare, reflectand prudenta investitorilor pe fondul perioadei slabe prin care trec pietele internationale de capital, afectate de temerile legate de incetinirea revenirii economiei globale, de criza datoriilor de stat din Europa si de impasul din Congresul Statelor Unite privind cresterea plafonului datoriei de stat.

Bursa din Hong Kong a crescut in numai o sedinta din ultimele 12.

Prada tintea atragerea a 2,6 miliarde de dolari din piata prin IPO. Compania si actionarii sai Prada Holding BV si Intesa Sanpaolo au vandut 423,3 milioane de actiuni, la un pret care evalueaza valoarea de piata a casei de moda la 13 miliarde de dolari.

Chiar si la un pret redus, listarea Prada este cea mai mare oferta publica initiala din Hong Kong din acest an, depasind cele 1,9 miliarde de dolari atrase in luna mai de Shanghai Pharmaceuticals.

Marii retaileri de renume mondial, precum Prada si Samsonite, sunt interesati de listarea la Hong Kong pentru a-si populariza brandurile pe piata chineza, unde se estimeaza cresterea consumului de bunuri de lux cu 18% pe an pana in 2015, la 27,5 miliarde de dolari, de la circa 12,2 miliarde de dolari in 2010.