Bursa s-a prabusit luni cu 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnand a doua zi de corectii dure, in cazul unor actiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scaderilor severe de pe pietele externe, si a atins minimul din mai 2010.

Unii investitori s-au grabit din primele minute sa introduca ordine de vanzare la preturi din ce in ce mai mici, astfel ca piata a cazut cu 4%, insa pe volume mai reduse de tranzactionare decat la inceputul sedintei de vineri, cand bursa a deschis in coborare cu 5,5%. Piata locala a incheiat ziua de vineri in picaj cu 4,81%.

Totusi, dupa ora 12:00 bursa de la Bucuresti si-a accelerat scaderea, in conditiile in care pietele mature din Europa s-au intors pe linia descendenta, inregistrand corectii de pana la 2%.

Desi bursele vest-europene sunt pe scadere, actiunile companiilor europene din sectorul financiar cresc datorita zvonurilor ca Banca Centrala Europeana (BCE) a inceput sa cumpere obligatiuni italiene si spaniole.

Actiunile Fondului Proprietatea au continuat sa conduca in topul lichiditatii, cu operatiuni de 26,7 milioane lei, asigurand astfel 59% din rulajul pietei. Cea mai recenta operatiune cu aceste titluri a fost realizata la 0,47 lei, pret cu 1,05% sub nivelul de vineri. Aceste titluri au revenit usor in prima parte a zilei, dupa ce chiar in deschidere au cazut cu 2,93% si au atins un nou nivel minim de la listare, de 0,4611 lei/titlu.

Rulaje de peste 1 milion de lei mai consemnau actiunile BRD (BRD) - 7 milioane lei, SIF Oltenia (SIF5) - 4,1 milioane lei, SIF Moldova (SIF2) - 1,9 milioane lei si, respectiv, Banca Transilvania (TLV) - 1,6 milioane lei.

Aceste titluri consemnau si cele mai vizibile scaderi din piata. Actiunile Bancii Transilvania coborau cu 7,41%, SIF Moldova cu 6,48%, SIF Oltenia cu 5,65%, iar titlurile BRD pierdeau 4,96%.