Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, joi, după sedința Executivului, că Guvernul a decis o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim al fondurilor de pensii private.

"Astăzi am adoptat în şedinţa de Guvern modificări necesare funcţionării în condiţii optime a administratorilor de pensii private şi diversificării universului investiţional pentru protejarea intereselor contributorilor la Pilonul II de pensii şi consolidarea perspectivei unei pensii sigure. Aşa cum spuneam, am modificat astăzi OUG 114/2018. (...) În principal, modificările vizează o nouă modalitate de calcul a capitalului social minim, se vor asigura astfel condiţii echilibrate de funcţionare a administratorilor şi se va permite dezvoltarea sustenabilă şi durabilă a sistemului de pensii private exclusiv în folosul participanţilor. În acest sens, cu acordul administratorilor fondurilor de pensii, am decis creşterea capitalului social total al fondurilor cu circa 75 de milioane de euro până la 136 de milioane de euro. În medie, un administrator creşte capitalul social al unui fond de pensii cu circa 10,7 milioane de euro până la 19,4 milioane de euro", a declarat Eugen Teodorovici, la finalul şedinţei de Guvern.

El a explicat că infuzia de aproximativ 75,3 milioane de euro va determina astfel dezvoltarea sistemului de pensii private în România.

"Astfel capitalul social minim necesar la 31 decembrie a anului în curs este echivalentul în lei a 8% din contribuţiile virate în anul calendaristic precedent diminuate proporţional cu ponderea investiţiilor în infrastructură, deci în proiecte de parteneriat public-privat sau în fonduri de investiţii specializate în infrastructură, în total active la sfârşitul anului precedent", a explicat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat că a fost adăugată "cerinţa de capital social minim necesar pentru administrarea unui fond de pensii la data constituirii, reprezentând echivalentul în lei a 4 milioane de euro calculat la cursul de schimb al BNR".

O altă modificare, a spus el, vizează modificarea paletei de investiţii permise fondurilor de pensii private.

"Aici am avut în vedere finanţarea economiei reale şi a proiectelor de infrastructură în condiţii prudente de diversificare pentru a se genera randamente superioare în beneficiul final al viitorilor pensionari Astfel, fondurile de pensii pot investi cu următoarele instrumente financiare: acţiuni şi obligaţiuni emise de societăţile de proiect înfiinţate în baza OUG 39/2018 privind parteneriatul public-privat sau fonduri de investiţii specializate în infrastructură până la maxim 15% din valoarea totală a activelor fondului de pensii. De asemenea, în valori mobiliare tranzacţionate pe pieţe reglementate emise de societăţi sau fonduri imobiliare în procent de până la 3% din valoarea totală a activelor fondurilor de pensii, având în vedere că fondurile imobiliare au devenit un instrument din ce în ce mai popular pentru cei care doresc să deţină active imobiliare, dar fără să-şi asume riscuri mai mari pe care această formă de investiţie o poartă. Aceste fonduri au fost create pentru a elimina neajunsul generat de lichiditatea scăzută a activelor imobiliare, ele fiind listate şi tranzacţionate. Şi, de asemenea, în investiţii private de capital sub forma acţiunilor şi obligaţiunilor la societăţi sau sub forma participaţiilor la fondurile de investiţii private de capital în procent de până la 10% din valoarea totală a activelor fondului de pensii", a afirmat Teodorovici.

Ministrul a menţionat că prin soluţia adoptată de Guvern, agreată cu administratorii de pensii private, "se asigură un nivel adecvat al capitalului pentru desfăşurarea activităţii în condiţiile prudenţiale astfel încât interesele participanţilor să fie protejate".

De cealaltă parte, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) anunță că diversificarea investiţiilor reprezintă un beneficiu important pentru economie şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României.

"În urma dialogului şi a consultărilor care au avut loc între Ministerul de Finanţe, ASF şi reprezentanţii administratorilor de fonduri private de pensii din România în ultima perioadă, prevederile OUG 114 cu privire la Pilonul 2 de pensii au fost modificate astfel încât să includă condiţii îmbunătăţite, în comparaţie cu cadrul legal creat iniţial de actul legislativ menţionat. APAPR consideră că măsura diversificării investiţiilor, pe care asociaţia a promovat-o de mulţi ani, reprezintă un beneficiu important, atât pentru economie, cât şi pentru veniturile viitoare ale românilor, pentru că banii colectaţi în conturile lor de pensii private vor putea fi investiţi profitabil în mai multe sectoare, contribuind la dezvoltarea României. APAPR apreciază în mod deosebit efortul depus şi doreşte să mulţumească tuturor celor implicaţi în educarea publicului cu privire la rolul important pe care Pilonul 2 îl are în gestionarea finanţelor personale ale românilor şi în finanţarea dezvoltării României - experţi din instituţiile responsabile, asociaţii profesionale, lideri de afaceri, membri ai societăţii civile, mass media, analişti şi comentatori economici", precizează APAPR.