Evaluarea posibilelor incorectitudini tehnice face parte dintr-o investigatie mai larga a Comisiei americane pentru bursa si valori mobiliare (SEC) referitoare la rolul Nasdaq in oferta publica initiala a Facebook, inclusiv decizia de a continua tranzactiile, in pofida disfunctionalitatilor aparute, au spus sursele.

SEC analizeaza si comunicarea Nasdaq cu participantii la tranzactii, a precizat una din surse.

Incalcarea regulilor de natura tehnica este o problema minora fata de alte probleme legate de oferta publica, dar SEC poate uneori sa deschida actiuni legale impotriva burselor folosindu-se de aceste deficiente ca punct de plecare.

"Exista probabil numeroase incalcari ale regulilor", a spus una din surse.

Un purtator de cuvant al Nasdaq a refuzat sa comenteze.

Legislatia federala referitoare la operatiunile cu actiuni impune ca regulile de operare a burselor sa fie transparente si publice. Incalcarea legii poate aparea daca bursa decide sa schimbe regulile sau sa actioneze contrar acestora fara sa ceara acordul prealabil al SEC.

Actiunile Facebook au fost lansate la tranzactionare cu o intarziere de jumatate de ora si a existat o perioada de doua ore si jumatate in care brokerii nu au stiut daca comenzile lor au fost efectuate.

Problemele de la lansarea Facebook, cea mai mare din istorie in functie de volum, au pus Nasdaq intr-o pozitie jenanta, iar brokerii dau operatorul in judecata din cauza pierderilor legate, in opinia lor, de problemele tehnice.

Patru dintre cei mai mari market makeri de pe Wall Street acuza operatorul bursier Nasdaq OMX ca, prin pregatirea neglijenta a listarii Facebook, le-a provocat pierderi de peste 100 milioane de dolari. In aceasta situatie sunt mii de brokeri care nu au putut urmari in timp real cate actiuni Facebook au reusit sa cumpere, pentru a putea face ajustari si a reduce pierderile clientilor.

In centrul investigatiei SEC se afla decizia Nasdaq de a nu suspenda sau anula debutul bursier al Facebook, in pofida problemelor tehnice, au spus sursele.

Facebook a atras 16 miliarde de dolari prin oferta publica initiala efectuata saptamana trecuta, dar ulterior actiunile s-au depreciat cu circa 16%.