Secretarul de stat in Ministerul Muncii, Nicolae Ivaschescu, a spus ca acesti beneficiari vor primi in continuare ajutoarele de caldura sau alocatiile de stat pentru copii, dar nu vor mai primi alocatii monoparentale sau complementare.

Potrivit acestuia, sunt aproximativ 490.000 de familii beneficiare ale acestor tipuri de alocatii care au venit pe membru de familie cuprins intre zero si 370 de lei si carora li se va majora cuantumul alocatiilor.

Ministrul Muncii, Mihai Seitan (foto), a declarat ca proiectul de lege a fost discutat intr-o prima lectura, ieri, in Guvern si trebuie sa fie aprobat pana la sfarsitul lunii octombrie, deoarece este legat de acordul de imprumut cu Fondul Monetar si Banca Mondiala.

"Proiectul a trecut de toate procedurile de dezbatere publica si urmareste doua lucruri, sa aloce bani pentru cei care au cu adevarat probleme privind veniturile si sa sprijine persoanele cu dizabilitati care nu pot fi ajutati din alte surse. Acest sistem va avea in vedere o evidenta clara a familiilor care beneficiaza de aceste drepturi, astfel incat sumele obtinute de fiecare familie sa fie cumulate intr-un anumit plafon", a declarat Seitan, citat de Mediafax.

Ministrul a mai spus ca plafonul pana la care pot ajunge ajutoarele cumulate nu a fost inca stabilit, o decizie urmand a fi luata la dezbaterea legii in Parlament.