Potrivit Jobsinro.ro, 29% dintre angajatii de la stat au raspuns ca de la inceputul anului s-au facut angajari in institutiile publice, in timp ce 40% din cei din privat au spus acelasi lucru.

Inceputul anului 2010 a adus si continuarea concedierilor, insa, mai multe in sectorul privat, desi Guvernul se angajase sa faca concedieri masive la stat in acest an, pentru reducerea cheltuielilor cu personalul.

Astfel, peste trei sferturi dintre angajatii din sectorul privat au spus ca s-au facut disponibilizari la ei in firma de la inceputul anului. Salariatii de la stat au raspuns in proportie de 60% ca s-au facut concedieri si din institutiile bugetare.

Totodata, angajatii de la stat recunosc ca in institutiile publice se fac angajari “pe pile” in proportie mai mare decat in companiile private.

Intrebati daca si-ar dori sa lucreze intr-o institutie de stat, jumatate dintre respondenti din sectorul privat au raspuns afirmativ. De partea cealalta, mai mult de o treime dintre angajatii de la stat au spus ca n-ar vrea sa lucreze intr-o institutie publica, dar ca asta este situatia.

Sondajul a fost realizat la nivel national, in perioada 27 aprilie-4 mai, pe un esantion de 2.148.