Schimbarile in conducerea bancilor in urma carora creste procentajul de directori femei "conduc la un comportament de afaceri mai riscant", au concluzionat autorii unui amplu studiu privind sectorului financiar german, publicat de banca centrala (Bundesbank).

De asemenea, echipele de directori mai tineri cresc asumarea de riscuri, in timp ce o prezenta mai ridicata a directorilor cu doctorate are un efect opus.

Rezultatul studiului este contrar imaginii larg acceptate a probabilitatii mai reduse privind asumarea de riscuri in cazul femeile manageri si ar putea crea controverse. Ministrul german al Muncii, Ursula von der Leyen, se numara printre politicienii europeni care sustin masuri mai ferme pentru a creste reprezentarea femeilor in conducerea companiilor.

Astfel de presiuni politice sunt bazate pe ideea egalitatii intre barbati si femei, noteaza autorii studiului, insa impactul asupra comportamentului de afaceri al companiilor este discutat prea putin.

Autorii studiului sunt Allen N. Berger, de la University of South California, Thomas Kick, de la Bundesbank, si Klaus Schaeck, de la Bangor University. Chiar daca a publicat studiul, Bundesbank a afirmat, astazi, ca rezultatele "nu reflecta in mod obligatoriu punctele de vedere ale Bundesbank sau ale angajatilor bancii". In consiliul director al Bundesbank, format din sase persoane, se afla o singura femeie.

Studiul a analizat echipele de directori de la banci germane in perioada 1994-2010, iar rezultatele controversate ar putea fi explicate prin faptul ca femeile directori "tind sa aiba semnificativ mai putina experienta" fata de omologii lor brabati. Experienta mai redusa alimenteaza asumarea de riscuri.

O alta explicatie ar fi ca includerea femeilor in consiliile de directori tinde sa strice atmosfera prietenoasa. Diferentele de experienta si valori ale membrilor conducerii poate creste potentialul de conflict in cadrul gupului si poate afecta luarea deciziilor, noteaza autorii studiului.