Vicepresedintele Blocului National Sindical, Ovidiu Jurca, a declarat, pentru incont.ro, ca sindicatele au elaborat un document alternativ care vine cu propuneri de reducere a cheltuielilor, altele decat cele care se regasesc in scrisoarea de intentie, semnata cu FMI.

Noi am propus diminuarea cu 25% a fondului de salarii, ceea ce lasa la latitudinea ordonatorilor de credite modalitatile prin care se va face aceasta reducere. Se pot taia si sporurile, stimulentele si bonusurile care au mai ramas. Propunem totodata inghetarea pensiilor si impozitarea in trepte a veniturilor”, a spus liderul sindical.

Reducerea fondului de salarii la nivelul ordonatorului de credite ar putea insemna orice, de la taierea sporurilor si bonusurilor, pana la zile de concediu fara plata sau disponibilizari.

Impozitarea progresiva ar trebui sa se aplice in trei trepte: pana in 1.500 de lei, pana in 3.000 lei si peste 4.500-5.000 de lei, impozitele urmand sa creasca de la 10-15% la 40-45%.

Presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu, declara, de asemenea, ca reducerea liniara cu 25% a salariilor in sistemul bugetar este o masura neconstitutionala, intrucat incalca legea contractelor colective de munca, astfel ca aceasta masura nu poate fi impusa prin lege.

El a explicat ca taierea salariilor din sistemul bugetar poate fi realizata numai prin acordul partilor, si nu printr-un sistem impus prin legislatie.