Institutul National pentru Siguranta si Sanatate Ocupationala din SUA a dat publicitatii un studiu in care a cuprins cele mai bune si mai sanatoase meserii pentru angajati, dar, pe de alta parte, atrage atentia si asupra celor mai periculoase joburi.

Site-ul health.com a prezentat lista cu cele mai bune joburi pentru sanatate, precum si cu cele care ne pun cel mai frecvent viata in pericol.

Cele mai sanatoase meserii:

1. Instructor de fitness – este considerata cea mai sanatoasa meserie pentru ca implica foarte multa miscare fizica, ceea ce determina si eliminarea stresului. In plus, este si bine platita, avand in vedere ca tot mai multi oameni, in special de la oras, platesc pentru ore de fitness sau aerobic.

2. Inginer de software – desi lucrul la calculator poater fi considerat daunator pentru sanatate, totusi meseria ocupa locuri fruntase in topurile care se refera la cei mai fericiti angajati (ca de exemplu cei de la Google si Intel), poate si pentru ca este un job foarte bine platit, iar majoritatea celor care practica meseria o fac din pasiune.

3. Vanzator de flori – este o meserie care nu implica prea multa munca fizica sau intelectuala, iar cei care o practica isi pun in valoare talentul artistic. In plus, petrecerea timpului inconjurat de flori induce o stare de fericire.

4. Agent de asigurari – este considerat unul dintre joburile sanatoase, pentru ca nivelul de stres este redus, iar posibilitatile de avansare rapida in cariera sunt mari.

5. Functionar public – specialistii in HR considera ca angajatii de la stat au joburi sanatoase pentru ca rareori stau peste program, au concedii si zile libere multe si primesc bonusuri si prime.

Cele mai nesanatoase meserii:

1. Pompier sau politist – sunt doua joburi care expun angajatul la cele mai mari pericole pentru sanatate: accidente, foc, cutremure, inundatii sau atacuri armate.

2. Muncitor necalificat in constructii – de obicei oamenii care fac muncile cele mai grele in constructii sunt cei mai expusi la accidente sau la lucrul in mediu toxic.

3. Avocat – este o meserie care implica un nivel ridicat de stres, care poate conduce la depresie sau alte boli psihice grave.

4. Angajatii din sanatate – paradoxal, cei care sunt responsabili pentru sanatatea noastra sunt si cei mai expusi la a se imbolnavi, fie din cauza nenumaratelor ore de lucru peste program, fie din cauza bolilor grave cu care intra in contact.

5. Lucratori in comert si retail – fie ca sunt vanzatori, fie ca lucreaza in turism sau in restaurante si baruri, acesti salariati depun multa munca fizica, stau foarte mult in picioare si muncesc multe ore peste program.