Premierul Emil Boc a intervenit in negocierea dintre partenerii sociali si ministrul Muncii, dupa ce, saptamana trecuta, acestia l-au acuzat pe Ioan Botis ca nu tine cont de propunerile lor pentru modificarea legii.

Sindicatele si patronatele  au cerut mediere din partea premierului si demiterea ministrului Ioan Botis.

Dupa intalnirea de astazi de la Palatul Victoria, Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, a declarat ca premierul a acceptat 17 propuneri ale sindicatelor si patronatelor la Codul Muncii, iar altele trei au ramas in discutie.

Printre propunerile acceptate se numara cea care vizeaza perioada de preaviz, care sa fie 20 de zile calendaristice pentru functiile de executie si 30 de zile pentru cele de conducere, precum si cea care se refera la perioada de stagiu pentru absolventi la angajare, a precizat Hossu.

Guvernul propusese, in proiectul de modificare a Codului Muncii, 20 si, respectiv, 45 de zile pentru preaviz.

Trei propuneri, inca in discutie

Una dintre cele trei propuneri ramase in discutie se refera la contractele pe perioada determinata, partenerii sociali propunand ca acestea sa fie "de regula" de doi ani si, in cazuri exceptionale, sa poata fi extinse si la trei ani, dar doar cu acordul scris al angajatului.

O alta propunere se refera la perioada de proba, sindicatele propunand ca aceasta nu depaseasca 90 de zile, fie ca este vorba de functie de executie sau de conducere, si sa fie reglementata prin Contractul colectiv de munca.

A treia propunere ramasa in discutie se refera la modul de aplicare a Contractelor colective de munca, a mai spus liderul "Cartel Alfa".
Hossu a mai spus ca in zilele urmatoare va avea loc o noua runda de discutii la Guvern cu sindicatele si patronatele, dupa care vor avea loc intalniri cu partidele politice, apoi din nou cu partenerii sociali.

Liderul "Cartel Alfa" a precizat ca premierul vrea sa introduca proiectul de modificare a Codului Muncii in Parlament, pe circuitul normal, nu prin asumarea raspunderii.
 
FMI nu cere modificare Codului Muncii

Partenerii sociali au avut ieri o intalnire si cu reprezentanti ai FMI, ai Bancii Mondiale si ai Organizatiei Internationale a Muncii.

Hossu, a declarat, ieri, la finalul discutiilor, ca mesajul Fondului a fost ca acela nu a cerut Guvernului sa modifice in mod expres Codul Muncii.

"Mesajul FMI este foarte clar: nu a cerut niciodata Guvernului Romaniei sa faca modificari la Codul Muncii, ci a cerut realmente ca lucrurile sa aiba o dezvoltare economica normala si o imbunatatire a retetei. S-a discutat problema ca FMI nu a cerut niciodata taxa unica, ca este de acord ca sistemul de impozitare pe salariu creeaza deficit la bugetul statului si trebuie acoperit prin alte modificari", a spus Hossu.

Ministrul Muncii a sustinut insa ca nu renunta la modificarile legate de prelungirea perioadei de proba, a preavizului sau a duratei contractelor pe termen determinat si nici la propunerea privind aplicarea contractelor colective de munca la un intreg sector doar daca este semnat de cel putin jumatate dintre cei acoperiti de acest contract.

Botis a spus ca va sustine in fata FMI, a Organizatiei Internationale a Muncii si a Bancii Mondiale modificarile aduse de minister la Codul Muncii.

Citeste si:

Sindicatele si patronatele se opun majorarii perioadelor de proba si de preaviz! Patronii vor sa faca si ei greva! VIDEO
Ministrul Botis, exclus de la negocierile pe Codul Muncii! Sindicatele discuta direct cu premierul!
Ministerul Muncii vrea sa renunte la contractul colectiv de munca! VIDEO

VEZI AICI CE SE MODIFICA IN CODUL MUNCII!