"La intalnire se vor stabili de comun acord primele masuri urgente – privind asigurarea logistica – pentru normalizarea functionarii sistemului de ordine publica si acordarea drepturilor angajatilor. Toate intelegerile stabilite vor fi inscrise intr-un document, semnat de participanti si, pe acelasi document, se vor specifica si masurile care vor constitui, la un termen precis, etapa a doua a rezolvarilor", sustin sindicalistii, intr-un comunicat.

Reprezentantii politistilor spun ca in cazul in care se va refuza intalnirea, “premierul si ministrul Administratiei si Internelor devin raspunzatori, prin neimplicare, pentru eventualele proteste si consecintele acestora".

In opinia sindicalistilor, protestul politistilor si succesul sau public au fost consecinta ignorarii sistematice a tuturor scrisorilor oficiale pe care sindicatele le-au trimis presedintelui si CSAT, prim-ministrului si altor demnitari, pentru a deschide un dialog cu politistii, prin reprezentantii lor sindicali, la care nu s-a raspuns nici macar dupa scurgerea termenului prevazut de lege.

Pe de alta poarte, raportul Ministerului de Interne despre marsul de protest al politistilor va fi pe biroul presedintelui in cateva zile. O comisie de ancheta inca investigheaza incidentele din fata Palatului Cotroceni. Pana atunci insa, seful statului este in continuare escortat in trafic numai de SPP.

Presedintele este in continuare suparat pe politisti si considera ca protestul ilegal de vinerea trecuta nu este doar o manifestare a catorva nemultumiti. Oricum, el i-a acuzat de subminarea statului pe cei care au strigat lozinci in fata Palatului Cotroceni.

Demisia lui Vasile Blaga pare ca nu a linistit apele - presedintele asteapta in continuare ca cei care au starnit scandalul sa fie identificati.

In 24 septembrie, peste 6.000 de sindicalisti afiliati la Cartel Alfa, majoritatea politisti si angajati ai penitenciarelor, au plecat intr-un mars neautorizat de la sediul Guvernului spre Palatul Cotroceni, unde au aruncat cu caschete si lumanari si au strigat "Iesi afara javra ordinara".

In urma protestului, atat presedintele cat si premierul au renuntat la serviciile de escorta ale Politiei, iar ministrul Internelor, Vasile Blaga, a demisionat.