Marica a declarat corespondentului Mediafax ca delegatii la Congres au decis, vineri, sa continue protestele, iar in 3 decembrie Consiliul National al Aliantei "Sed Lex" va stabili "in ce zile oamenii vor sta acasa, cel putin doua zile, fara sa se prezinte la munca, in semn de protest fata de atitudinea Guvernului".

"In perioada 8-14 (decembrie - n.r.) e posibil ca populatia Romaniei sa se astepte la actiuni de protest, in care institutia sa fie goala, nimeni sa nu stea la munca, cel putin doua zile", a spus Marica.

El a adaugat ca este posibil sa se ajunga si la proteste spontane pana atunci, precizand ca alianta nu poate sa le controleze pe acestea, insa le va sustine daca oamenii vor accepta sa ii reprezinte.

Marica a dat exemplul protestului spontan de la Ministerul Finantelor, cand oamenii au acceptat sa ii reprezinte, precizand ca in acel moment a fost "putin defectuos", deoarece nu a dus pana la capat ce avea de facut.

"La ora actuala oamenii spun doua lucruri: ca vor sa continuam impreuna si vor sa facem actiuni de protest", a spus Marica.

Vasile Marica a fost reales, vineri, in functia de presedinte al Aliantei "Sed Lex", in cadrul Congresului organizatiei sindicale, care se desfasoara la Sibiu.