Reprezentantii sindicatelor, ai patronatelor si cei ai Guvernului s-au intalnit ieri, in plenul Consiliului Economic si Social (CES), pentru a aviza scrisoarea de intentie catre FMI, care contine masurile de austeritate propuse de Guvern.

Sindicatele si patronatele nu au luat nicio decizie in acest sens, motiv pentru care CES-ul se va reuni din nou martea viitoare.

Pana atunci, sindicalistii sunt pregatiti sa recurga la toate formele de protest, pentru a-si manifesta nemultumirea fata de masurile de austeritate.

Maine, cele cinci confederatii sindicale vor organiza un miting in Piata Victoriei, manifestatie la care vor lua parte aproximativ 60.000 de oameni.

Avand in vedere amploarea protestului, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a recomandat bucurestenilor sa evite zona in care se va desfasura mitingul si sa foloseasca pe cat posibil mijloacele de transport in comun, pentru a evita blocajele in trafic.

La mitingul de maine si-au anuntat participarea sindicalisti din toate sectoarele bugetare, functionari publici, profesori, cadre medicale sau politisti, dar si pensionari.

Cateva sute de mineri din Oltenia au anuntat, de asemenea, ca vor veni in Bucuresti pentru a participa la protestul sindicatelor.

"Daca vor adopta scrisoarea asa cum este acum vom incepe un razboi de uzura. Vom cere demisia Guvernului si vom declansa greva generala. Stim ca situatia este grava, dar nu suntem de acord sa plateasca numai unii. Vrem o solutie de compromis", declara, dupa sedinta de ieri a CES-ului, presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Sindicatele si patronatele au cerut Guvernului redactarea unei noi scrisori catre FMI, in care sa fie consemnate masurile propuse de ele, nefiind de acord cu reducerea salariilor si a pensiilor.