Cercetatorii care au realizat raportul "Experiente de munca fortata in industria alimentara din Marea Britanie" au descoperit ca lucratorii sunt subiectul unor intimidari rasiste si sexiste si al amenintarilor. Izolati, incapabili sa vorbeasca engleza si necunoscandu-si drepturile, multi dintre ei se plang ca sunt deprimati, iar unii au fost impinsi pana in situatia de a-si face rau singuri.

"Ma simteam de parca ar fi cazut cerul pe mine, dar nu aveam de ales", povesteste Adriana, o tanara in varsta de 30 de ani din Romania, preluat de Mediafax. "Aveam nevoie de bani. Trebuia sa muncesc. Nu imi mai pasa. Eram in situatia in care mai degraba ma omorai decat sa ma intorc. Eram slabita. Eram tensionata si trista tot timpul", explica ea.

Desi multi dintre ei sunt imigranti legali, ei nu isi cunosc drepturile si sunt exploatati in mod frecvent. O proportie semnificativa dintre ei au platit taxe agentilor si au ramas ingropati in datorii. Una dintre practici, au descoperit cercetatorii, era de a recruta prea multi lucratori si de a le oferi suficient de lucru pentru a le plati datoriile angajatorilor lor dar de a-i mentine in saracie, obligati sa imparta locuinte mici si cu conditii precare.

Altii s-au plans ca se simt ca niste roboti, sub supraveghere constanta, monitorizandu-li-se timpul petrecut la toaleta, si li se impun tinte imposibil de realizat.

Cercetatorii au intervievat 62 de lucratori, majoritatea din Polonia, China, Lituania si Letonia, care lucrau in sudul Lincolnshire, in zona central-estica a Scotiei, in sud-vestul Angliei, la Londra si Liverpool.

Peste doua treimi dintre acestia s-au plans ca traiesc in teama, ca muncesc peste 50 de ore pe saptamana, sunt platiti cu sume sub salariul minim de 5,83 de lire sterline pe ora si li se deduc ilegal cheltuieli din salarii.

"Baza pietei muncii din Marea Britanie, in ciuda protectiei, poate fi profund neatractiva si mult prea des exploatativa. Munca este grea, prost platita si nesigura. Multi dintre cei intervievati castiga abia cat sa supravietuiasca. Teama si lipsa de putere sunt aproape omniprezente", se mai arata in raport.