Premierul a declarat, luni, la Targu Jiu, intr-o conferinta de presa, ca veniturile bugetare din acest an au crescut doar prin "decapitarea caracatitei" care era in varful Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

"Ministerul de Finante trebuie sa se ocupe mai mult de strans bani si mai putin de venit cu idei extraordinare. E foarte clar ca, pastrand cota unica de 16%, veniturile bugetare, pentru a avea bani pentru scoli, pentru drumuri, trebuie sa creasca. In acest an, oricum au crescut veniturile bugetare, dar intr-un singur fel au crescut, eliminand din conducerea ANAF acea caracatita de coruptie.pe care acum procurorii in sfarsit o ancheteaza. Numai eliminand varful de coruptie al ANAF-ului am reusit sa avem incasari mult mai mari la bugetul de stat", a precizat Ponta.

Prim-ministrul a mentionat ca, pentru urmatorii ani, sistemul fiscal din Romania trebuie regandit pentru ca veniturile la buget sa fie mai mari decat cele de pana acum, Ponta precizand ca bugetul pe care l-a mostenit de la vechiul Cabinet se termina in luna septembrie.

"Parca in septembrie Romania pleca in vacanta sau anul se termina in septembrie. … In 2013-2016 trebuie sa asezam sistemul fiscal in asa fel incat sa avem resurse pentru proiectele mari", a declarat premierul, care a mentionat ca si recentele taieri de fonduri de la unele proiecte de investitii au fost facute tot pentru a asigura o mai buna cheltuire a banilor publici.

Ponta spune ca banii luati de la unele proiecte aflate in derulare, cum ar fi centura de sud a municipiului Bucuresti, asigurau finantare pentru unele firme "ale PDL".

Premierul a precizat ca banii respectivi nu asigurau finalizarea lucrarilor, ci doar finantarea necesara pentru PDL, investitiile putand fi duse la bun sfarsit in zeci sau chiar sute de ani daca li s-ar fi asigurat in continuare aceleasi sume de bani pentru executarea lor.