"Cea mai mare provocare pentru noi în acest an este să introducem ceva nou pentru noi, flexbilitate pe piaţă. Pieţele sunt din ce în ce mai solicitante şi este foarte dificil să anticipăm ce anume vom produce şi ce anume vom vinde. Trebuie să fim foarte flexibili", a declarat Massimo Paronitti, citat de News.ro.

Compania găseşte însă foarte greu angajaţi, care aleg să plece în străinătate pe salarii mai mari, mai ales pe perioada verii.

"Este din ce în ce mai greu, deoarece şi oamenii sunt tot mai puţini. Companiile producătoare cresc şi toate companiile de pe piaţă caută oameni. Şi atunci ce facem dacă nu găsim oameni? Este o provocare foarte mare. Companiile concurează pentru angajaţi, toate spun 'vino să lucrezi cu noi'. Iar asta este o problemă specifică României, în alte ţări nu e aşa. Piramida cererii şi a ofertei e inversată, locurile de muncă sunt mai multe decât candidaţii. În plus, acum oamenii se mută în alte ţări, unde câştigă mai bine, sunt mult mai flexibili decât acum 15 ani", a adăugat Massimo Paronitti.

De asemenea, De'Longhi România estimează pentru acest o cifră de afaceri asemănătoare, de 1,21 miliarde lei. Compania şi-a planificat investiţii de 9 milioane euro în acest an, în automatizări şi echipamente noi pentru linii noi de producţie.

De'Longhi România, parte a Grupului De'Longhi, proprietarul mărcilor Kenwood, Braun şi De'Longhi, a înregistrat o creştere de aproximativ 30% faţă de 2017, atingând o cifră de afaceri de 1,22 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate marţi, într-o întâlnire cu presa, la Cluj.

Compania operează una dintre cele mai mari fabrici din grup în Jucu, judeţul Cluj, pe platforma de 65.000 mp pe care a preluat-o în februarie 2012, unde anual produce peste 4,4 milioane de unităţi.

La uzina din Jucu, compania produce espressoare complet automate marca De'Longhi, mixere şi blendere de mână marca Braun, precum şi espressoare cu capsule pentru una dintre companiile sale partenere.

"Într-un an, producem peste 1,4 milioane de espressoare complet automate, 2,3 milioane de aparate electrocasnice mici pentru prepararea alimentelor, precum şi 700.000 de espressoare cu capsule", spune Massimo Paronitti.

De'Longhi Group a deschis anul trecut şi un birou comercial în România. Cea mai mare parte a producţiei locale este exportată în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania, Australia.