Astfel, vor fi inchise peste 60 de sucursale neprofitabile, iar numarul salariatilor va scadea de la 9.100 la 7.500.

Presedintele executiv al BCR a precizat ca in urma crizei modelul de business s-a modificat, iar sustenabilitatea afacerii presupune in acest moment o reducere a costurilor, tinta fiind de 250 de milioane lei in urmatorii doi ani.

El a aratat ca strategia de dezvoltare pentru urmatorii cinci ani a fost aprobata recent, asa incat planul de restructurare nu a fost inca negociat cu cele trei sindicate din bana.

Desi a recunoscut ca a venit in BCR pentru a restructura banca, Spurny spune ca nu este un "profesionist" al restructurarii sau un adept exclusiv al unor asemenea masuri, aratand ca in Ungaria sau Slovacia a avut o strategie de investitii, iar banca pe care a construit-o in Slovacia are in prezent o cota de piata de 15%.

El a amintit ca Erste a investit in Romania circa 9,3 miliarde euro, echivalentul a jumatate din imprumuturile atrase de la institutiile financiare internationale, si se plaseaza astfel ca cel mai mai sustinator privat al economiei romanesti.

Spurny sustine ca BCR va reveni pe crestere in a doua parte a anului viitor, si estimeaza ca 2013 va fi un an greu pentru sistem, cu un avans modest, de numai o cifra, in linie cu cresterea PIB.

Oficialul BCR estimeaza insa o revenire mai puternica a facerilor incepand cu 2014, cu rate de 3,5-4-6% pe partea de retail si de 7-9% pe segmentul corporate.