Proiectul de lege privind angajarea de personal contractual pentru proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile va fi aprobat de Executiv pana la sfarsitul lunii aprilie si prezentat Parlamentului cu solicitarea de aprobare pana cel tarziu la finele lunii iunie, potrivit Mediafax.

"Proiectul reglementeaza angajarea de personal suplimentar, in afara numarului maxim de posturi aprobat prin actul normativ de organizare si functionare, de catre institutiile care gestioneaza programele operationale finantate din instrumente structurale, pentru realizarea acestor atributii. Actul normativ va contribui la consolidarea capacitatii administrative a acestor institutii si, implicit, la accelerarea procesului de absorbtie a fondurilor structurale si de coeziune", se arata intr-un document guvernamental.

Agentia Mediafax anunta la sfarsitul anului trecut ca Guvernul intentioneaza sa flexibilizeze regula de angajare a unei singure persoane la sapte posturi vacantate, introdusa in 2009, urmarind ca aceasta sa fie aplicata la nivel sectorial si nu pentru fiecare institutie in parte, astfel incat sa poata decide angajari in zonele care au un deficit de personal.
Schimbarea acestei reguli care a inghetat angajarile in sectorul public in ultimii trei ani a fost discutata in ultimele negocieri dintre Guvern si Fondul Monetar International si inclusa de autoritatile romane in scrisoarea de intentie trimisa Fondului la sfarsitul anului trecut.

In 2009, Guvernul a decis prin ordonanta de urgenta, in urma negocierilor cu FMI, sa suspende ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante din administratie si sa permita angajarea unui singur functionar la sapte posturi vacantate, exceptii fiind acceptate doar pentru functiile de conducere, inalti functionari si administratii subdimensionate.

Decizia a fost mentinuta atat in 2010, cat si in 2011, iar strategia fiscal-bugetara a Guvernului prevede ca politica de blocare a angajarilor in sistemul public, prin ocuparea unui singur post din sapte vacantate, va fi mentinuta atat in acest an, cat si anul viitor.

Prin blocarea ocuparii posturilor vacante in sistemul public, Guvernul estimeaza economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei in 2012 si 1,99 miliarde lei in 2013.