Potrivit unei analize a platformei de recrutare, din totalul locurilor de muncă activate în luna noiembrie, mai mult de jumătate (52%) au fost din categoria white collar, 29% au fost joburi din categoria blue collar, în timp ce 19% au fost joburi pentru poziții de management și coordonare echipe.

În ceea ce privește candidații, în luna noiembrie cei care au realizat cele mai multe aplicări la joburi au fost cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani (33,9%), urmați de cei cu vârste cuprinse între 35 și 44 de ani (22,8%). Se observă, de asemenea, faptul că interesul tinerilor între 18 și 25 de ani, de a aplica la un job, a scăzut cu aproape 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Candidații din București, Timiș, Iași și Brașov au fost cei mai activi în căutarea unui nou job, în ultima lună. Topul este condus de București-Ilfov (cu peste 70.000 de aplicări), Timiș (cu peste 14.000 de aplicări), Cluj Napoca (cu aproape 8.000 de aplicări), Iași și Brașov (cu peste 6.000 de aplicări fiecare).

În același timp, în luna noiembrie, femeile au fost mult mai interesate să-și găsească un loc de muncă, acestea fiind responsabile cu peste jumătate (52,5%) dintre aplicările la joburi.

Primele trei poziții în topul căutărilor efectuate de către candidații români în luna noiembrie sunt ocupate de joburile din domeniile financiar, IT și medical & pharma, cu aproximativ 60.000 de căutări în total.

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna noiembrie de către Enel (3.462 aplicanți), Alpha Bank România (2.374 aplicanți), Genpact (2.199 aplicanți), UniCredit Bank (2.000 aplicanți) și Elefant.ro (1.966 aplicanți).

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experiență de peste 18 ani în domeniu. Cu un număr de peste 4 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în țară, cât și în străinătate, BestJobs creează conexiuni între toți cei care vor să găsească un job mai bun și angajatorii care caută noi talente.