Compania Grafton Recruitment, activa in domeniul recrutarii din Europa, a realizat un studiu privind nivelul salariilor din Europa Centrala si de Est in anul fiscal 2013/2014. Studiul releva schimbarile care au loc pe piata fortei de munca din Polonia, Ungaria, Slovacia, Cehia, Romania, Lituania si Turcia, in domenii precum IT si telecomunicatii, farmaceutic si sanatate, inginerie si productie, logistica si achizitii, servicii bancare si financiare, contabilitate si asigurari, vanzari si marketing, resurse umane si administratie, centre de contact, centre de servicii partajate si BPO, constructii si proprietati.

Potrivit studiului, citat de Mediafax, cel mai bine platite locuri de munca in Romania sunt in domeniile inginerie si productie, servicii bancare si financiare, contabilitate si asigurari.

"In ultimii ani, piata muncii este intr-o continua schimbare. Informatiile oferite de cercetarea noastra cu privire la evolutia salariilor din diverse domenii de activitate din Romania si alte tari din Europa Centrala si de Est reprezinta fundatia in baza careia analizam si selectam cei mai buni candidati pentru clientii nostri", a declarat Robert Kicsi, country manager Grafton Recruitment Romania.

Domeniul ingineriei si productiei este puternic influentat de productia de automobile in toate tarile din Europa Centrala si de Est. In acest domeniu, Romania se afla pe primul loc in regiune, in conditiile in care un inginer automatist are cel mai mare salariu din regiune, de 30.000 de euro pe an, in comparatie cu Turcia - 26.000 de euro si Cehia - 24.000 euro anual.

Peste tot in Europa, bancile au fost supuse deja unui proces de restructurare si de reducere a costurilor. La salarii in acest domeniu, Romania are cel mai bine platit settlements manager, cu 67.000 de euro/ an, fiind indeaproape urmata de Ungaria cu 60.000 euro si Slovacia cu 36.000 de euro.

Domeniul contabil si cel al asigurarilor a fost relativ stabil in ultimul an, neinregistrandu-se o crestere a salariilor. Romania se claseaza pe locul doi cu un salariu de 108.000 de euro pe an, pe care il primeste un director financiar, pe locul intai aflandu-se Polonia cu 145.960 de euro pe an.

Salariile din domeniul IT au crescut cu 5-10% in toate tarile care au fost incluse in studiu. In Romania, salariile au crescut cu 8%. De exemplu, un director IT roman castiga un salariu de maximum 53.000 de euro pe an, clasandu-se pe locul 5 din cele 7 tari mentionate. Cel mai bine platit director de IT se afla in Turcia, avand un salariu de 70.400 de euro/an.

In sectorul de centre de servicii partajate si BPO studiul observa ca in ultimii 8 ani a avut loc o crestere surprinzatoare in regiune. Un exemplu in acest sens este Turcia, care se bucura de mare popularitate in randul companiilor din strainatate care isi doresc sa isi transfere centrele pentru a avea costuri mai mici. Un manager de call center castiga intr-un an suma de 60.000 de euro in Ungaria, de 36.000 de euro in Turcia, de 34.060 euro in Lituania, iar in Romania - 23.000 de euro.

Marketingul a fost unul dintre primele sectoare care au suferit reduceri de costuri din cauza crizei economice. Un director de vanzari si marketing din Turcia are un salariu de 114.000 de euro/an, fiind urmat de cel din Polonia cu 101.900 de euro si la mai mare distanta de cel din Cehia cu 69.400 de euro/an. In Romania, salariul unui director de vanzari si marketing poate ajunge pana la 54.600 de euro/an.

Sectorul logistic din Turcia este unul in crestere, care devine tot mai important datorita locatiei strategice a tarii. In top 3 al celor mai bine platiti manageri de logistica se afla cei din Cehia cu 48.000 de euro/ an, din Turcia cu 44.000 de euro/ an, locul trei fiind impartit de Romania si Slovacia cu 42.000 de euro anual.

Un director de resurse umane cu o experienta mai mare de 10 ani in domeniu, poate castiga pe an in Polonia 81.500 de euro, in Turcia 78.000 de euro, in Cehia 72.000 de euro si in Romania 54.600 de euro.

In ceea ce priveste sectorul de constructii, se pare ca acesta este inca in recesiune in Europa Centrala si de Est. De exemplu, un site manager castiga anual in Turcia 44.000 de euro, in Slovacia - 36.000 de euro, in Polonia 34.900 de euro, iar in Romania 23.000 de euro.

Potrivit studiului, sectorul farmaceutic este foarte bine dezvoltat in Republica Ceha, una dintre cele mai mari piete farmaceutice din Europa Centrala si de Est. In acelasi timp, Turcia reprezinta una dintre pietele farmaceutice cu cea mai rapida crestere din Europa.

Grafton Recruitment, fondata in anul 1982, este prezenta in Romania din 2006.

Anvelopele de vara Continental castiga testul revistei Auto Zeitung