În acest context, Guvernul vrea să elimine obligaţia plăţii angajaților străini cu salariul mediu brut, în condițiile deficitului acut de forță de muncă din România.

Anunțul a fost făcut de Dan-Octav Paxino, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene.

"Având în vedere că, în perioada actuală, trecem printr-un deficit major în ceea ce priveşte forţa de muncă se lucrează, chiar ieri am avut o întrevedere şi cu domnul ministrul al Finanţelor, domnul Teodorovici, şi în principal suntem preocupaţi pentru a dezvolta şi găsi modalitatea cea mai eficientă ca România să modifice, să amendeze, legislaţia actuală care permite aducerea de forţă de muncă din străinătate, deci a muncitorilor, dar prin legislaţia noastră suntem obligaţi să îi plătim la salariul mediu brut pe economie", a spus Dan-Octav Paxino, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, în celelalte state membre ale Uniunii Europene nu există această restricţie sau autolimitare.

Întrebat ce presupune amendarea legislaţiei, Dan-Octav Paxino a declarat că se doreşte eliminarea obligativităţii de a remunera angajaţii din străinătate cu cel puţin salariul mediu brut pe economie. De asemenea, acesta a menţionat că măsura va fi anunţată în viitorul apropriat de Ministerul Finanţelor.

Legislația în vigoare prevede că angajatorii români care încadrează străini trebuie să-I remunereze cu cel puțin salariul mediu brut, spre deosebire de cei români care pot fi plătiți cu salariul minim pe economie.