Peste 98% dintre salariaţii români lucrează cu contract pe perioadă nedeterminată. Cei mai mulți angajați sunt în vestul țării și în Bucureşti-Ilfov

Angajati, birou
Un procent de 98,2% dintre salariaţii din România lucrează în baza unui contract de muncă pe perioadă nedeterminată, ponderea fiind uşor inferioară în mediul rural faţă de mediul urban, anunță Institutul Naţional de Statistică.
"Desfăşurarea activităţii în baza unui contract de muncă încheiat cu angajatorul reprezintă garanţia respectării unor drepturi din domeniul legislaţiei muncii: plata contribuţiilor la fondurile de asigurări sociale, respectarea numărului de ore de muncă, a numărului de zile de concediu sau zile libere etc", precizează INS.
Potrivit sursei citate, în unităţile mici (1 - 10 persoane) un procent de 96,7% din salariaţi are contract de muncă permanent, în comparaţie cu unităţile mari de 50 de persoane şi peste, unde 99,1% dintre salariaţi au contracte permanente de muncă.
În general, din distribuţia după sex a salariaţilor care lucrează cu contract pe perioadă nedeterminată nu rezultă diferenţieri majore, totuşi ponderea femeilor este uşor superioară celei a bărbaţilor, cu 0,5 puncte procentuale.
După mărimea unităţii se constată la distribuţie după sex că ponderea femeilor este mai mare cu 0,5 puncte procentuale decât cea a bărbaţilor, la unităţi cu 50 de persoane şi peste.
Pe regiuni de dezvoltare, regiunile Vest şi Bucureşti-Ilfov deţin ponderile cele mai mari ale salariaţilor cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată (99,7%, respectiv 98,9%).
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Ministerul Muncii demarează o campanie de evaluare a ajutoarelor sociale. Turcan: Piaţa muncii ar putea absorbi o parte din cei 170.000 de beneficiari de venit minim garantat
Șeful CEZ România recomandă consumatorilor să nu intre în panică, pentru că nu rămâne nimeni fără energie. Safar: Atenţie la capcanele din noile contracte! Nu există miracole în ofertele ieftine
China, cel mai mare emiţător global de gaze cu efect de seră, și-a dublat capacitate de producție de energie regenerabilă, în 2020
