"Cum se explica aceste cifre? Societatea functioneaza pe baza de stereotipuri si prejudecati. Ar fi mult prea simplu, insa, sa fie doar atat. Societatea discrimineaza, nedreptateste, pune la zid fara drept de apel. Pe de o parte se considera ca o persoana este apta de munca pana la 65 de ani, varsta de pensionare pentru barbati in Romania si in majoritatea statelor europene, iar pe de alta parte, atunci cand se fac angajari, companiile resping candidatii peste 40-50 de ani fara a le mai testa calitatile. Ascunzandu-se in spatele unor cuvinte precum lipsa de entuziasm, dexteritate sau rapiditate, angajatorul da voit cu piciorul unei persoane experimentate, loiale si chibzuite", se arata in studiul citat.

In conditiile in care gasirea unui loc de munca nou este un demers laborios pentru oricine, acesta devine cu atat mai dificil pentru cei ai caror competitori sunt cu 15-20 de ani mai tineri, multi angajatori privind varsta mai inaintata ca pe un punct slab. Prin urmare, cei aflati la varsta a doua se confrunta cu situatii discriminatorii reale legate de serviciu - sunt fortati sa se pensioneze mai devreme, le este refuzata formarea profesionala pe motiv ca nu reprezinta o investitie pe termen lung sau nu mai sunt reangajati daca raman fara locul de munca.

Statisticile Natiunilor Unite estimeaza ca varsta medie a populatiei Romaniei va ajunge la 49 de ani in anul 2050, de la 40 de ani in anul 2015. In mai putin de 10 decenii, mai mult de o treime din populatia Europei va avea peste 60 de ani si un sfert va depasi varsta de 65 de ani.

"Principalele probleme cu care se confrunta persoanele varstnice in Romania sunt legate de reticenta societatii de a le percepe drept resursa culturala si profesionala reala. Faptul ca Romania nu acorda importanta cuvenita imbatranirii active reduce dramatic sansele persoanelor varstnice la un tratament corect. In plus, personele de peste 50 de ani sunt cele mai afectate de somaj si se confrunta cel mai desea cu accesul redus pe piata muncii", se mai arata in studiu.