Ministerul Afacerilor Interne (MAI) si sindicatele reprezentative au semnat, miercuri, acordul colectiv privind raporturile de serviciu ale politistilor, informeaza Sindicatul National al Politistilor si Vamesilor Pro Lex, preluat de Mediafax.

Prin acest document au fost reglementate aspecte privind: constituirea si folosirea fondurilor destinate imbunatatirii conditiilor la locul de munca ale politistilor, securitatea si sanatatea in munca, programul programul zilnic de lucru al politistilor, perfectionarea profesionala, raspunderea pentru daune aduse autoturismului de serviciu etc.

Ministrul de Interne Radu Stroe a propus ca sporurile pentru munca prestata sambata, duminica si cu ocazia sarbatorilor legale sa fie reglementate printr-o ordonanta de urgenta de modificare a legii salarizarii bugetarilor, in acest sens fiind incheiat un protocol care prevede ca partile semnatare convin ca proiectul de ordonanta de urgenta a Guvernului (OUG) sa fie elaborat in termen de 60 de zile.

"Presedintele Sindicatului Oro Lex, Vasile Lincu, a propus, iar ministrul a fost de acord sa se emita o ordonanta de urgenta prin care sa se deroge pentru anul 2013 de la prevederile legale in vigoare, in sensul ca, pentru munca prestata in zilele de sambata, duminica si sarbatorile legale, sa se acorde un spor la salariu si nu o compensare cu timp liber", se arata in comunicatul Mediafax.

Proiectul de OUG ar urma sa prevada ca politistii sa beneficieze de un spor de 100 la suta din salariul functiei de baza pentru munca prestata in zilele de week-end, de sarbatori legale si in celelalte zile in care, in conformitate cu prevederile legale actuale, nu se lucreaza.