Reclamanta, nascuta in 1974, din Bucuresti, a sesizat CEDO in 2009 privind durata anchetei in cazul mortii sotului ei, actiunea incepand in 2002 si fiind in derulare si acum.

Sotul femeii, I. D. C., a murit la 28 mai 2002, dupa ce s-a electrocutat in timp ce lucra la instalarea unor panouri publicitare. Barbatul era angajat al societatii Tornado Wind - specializata in alpinism industrial si contractata de firma de comunicare si organizare de evenimente Expoline, care se ocupa de promovarea unui salon national de transporturi organizat de compania de stat Romaero. Aceasta din urma era proprietarul punctului de lucru unde se afla I. D. C. atunci cand a atins o grinda metalica sub tensiune, el decedand ulterior in drum spre spital.

Vaduva a inaintat o plangere penala contra celor responsabili de decesul sotului, iar ancheta a inceput in ziua decesului.
Conducerea Tornado Wind a declarat, la audieri, ca reprezentantii Expoline dadusera asigurari ca societatea Romaero scosese de sub tensiune punctul de lucru. La randul lor, cei de la Expoline au dat vina pe Romaero, sustinand ca aceasta ar fi trebuit sa semnalizeze pericolele, in timp ce reprezentantii Romaero au spus ca nimeni nu a solicitat scoaterea de sub tensiune a locului unde s-a produs accidentul.

Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti a dispus amendarea societatii Tornado Wind cu 3.500 de lei, pentru ca nu a luat in calcul riscurile prezente la punctul de lucru.

In 2009, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale contra directorului firmei Tornado Wind, pentru ucidere din culpa, ancheta fiind, si in prezent, in derulare.

CEDO a constatat incalcarea dreptului la viata, stipulat in articolul 2 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, si a dispus plata catre reclamanta a 15.000 de euro cu titlu de prejudiciu moral. Decizia a fost luata de o camera inferioara a CEDO, oricare dintre parti putand sa o conteste si sa ceara rejudecarea cazului de catre Marea Camera.