Cercetarea a fost publicată luni în jurnalul Occupational and Environmental Medicine, potrivit Agerpres.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Arizona au evaluat 231 de persoane care lucrează în clădiri ale guvernului federal al SUA.

Aceştia au purtat în permanenţă senzori care au permis înregistrarea nivelelor de stres şi de activitate timp de trei zile lucrătoare şi pe parcursul a două nopţi.

Cercetătorii au descoperit că angajaţii care munceau în spaţii deschise au avut un nivel de activitate fizică mai mare cu 32% în comparaţie cu cei care îşi desfăşurau activitatea în încăperi individuale şi cu 20% mai mare decât în cazul celor care lucrau la birouri-cub.

De asemenea, s-a observat că angajaţii cu un nivel mai mare de activitate fizică la locul de muncă au fost cu 14% mai puţin stresaţi în comparaţie cu cei care erau mai puţin activi la birou.

"Această cercetare subliniază modul în care proiectarea birourilor ar putea fi un factor important pentru sănătate", a declarat Esther Sternberg, una dintre autorii principali ai studiului şi director de cercetare la Centrul pentru medicină integrativă la Universitatea din Arizona.

Angajaţii care desfăşoară muncă de birou reprezintă o categorie cu risc ridicat de sedentarism şi de dezvoltare a unor probleme de sănătate asociate.

Potrivit unui raport publicat în anul 2015 de Centrul american pentru prevenirea şi controlul bolilor, afecţiunile asociate muncii de birou costă economia SUA peste 225 de miliarde de dolari pe an.