Timp de trei ani, Asociatia nationala a colegiilor si angajatorilor din America (NACE) a intervievat absolventi de facultate si pe cei care se afla in ani terminatli, intrebandu-i daca au primit o oferta de munca si daca au ales varianta unui internship platit sau neplatit.

Concluzia survenita in urma studiului de trei ani este una clara: internship-urile neplatite nu isi arata eficienta in cazul studentilor care cauta sa se angajeze.

Anul acesta, NACE a intrebat 9.200 de viitori absolventi, intre februarie si aprilie. 63,1% dintre cei care au trecut printr-un internship platit, au primit macar o oferta de munca, fata de numai 37% dintre cei care si-au facut stagiatura sub forma de voluntariat. Oricum, 35,2% dintre cei ofertati nu trecusera niciodata prin experienta internshipului, fie el platit sau neplatit, asa ca diferenta foarte mica nu pare sa justifice efortul.

In ceea ce priveste salariile, rezultatele stau si mai prost. Dintre studentii care au reusit sa se angajeze, cei care au lucrat anterior ca interni neplatiti primesc un salariu mai mic decat cei care nu au lucrat absolut deloc.

Desi exista o diferenta intre cei care aleg internshipurile platite in detrimentul celor neplatite, in legatura cu numarul ofertelor si salariul mediu care se poate obtine, aceasta diferenta nu pare sa mai existe cand vine vorba de o comparatie intre cei care aleg sa treaca printr-un internship si cei care nu detin o astfel de experienta”, spune directorul de cercetare de la NACE, Edwin Nace.

Firma de consultanta Intern Bridge, specializata in recrutarea absolventilor de facultate, a furnizat niste date similare. Intr-un studiu realizat in 2012, se arata cum studentii care urmeaza internshipuri platite au de doua ori mai multe sanse sa fie angajati, decat cei care aleg varianta fara remuneratie.

Nu exista o explicatie exacta pentru acest trend. Un motiv ar putea fi ca firmele care isi platesc stagiarii considera aceste programe de internship drept pepiniere de talente si cauta sa isi intoarca investitia pe care o depun in formarea noilor veniti.

Dar asta nu explica de ce nu exista practic nicio diferenta intre cei care trec prin internshipuri neplatite si cei care nu au nicio experienta, atunci cand vine vorba de oferte de angajare, fie ca este vorba de domeniul afacerilor, al comunicarii, al ingineriei sau al stiintelor politice. De altfel, studiul realizat de Intern Bridge arata ca nu exista o diferenta de inteligenta intre cele doua categorii de stagiari.

O alta posibila explicatie ar putea fi faptul ca internshipurile neplatite sunt adesea concentrate in pietele mai slabe, din punct de vedere al ofertei de locuri de munca, asa cum e cazul presei scrise. Daca rezultatele acestor cercetari se dovedesc generale, acesta ar putea insemna sfarsitul stagiaturilor neplatite, o practica ce are probleme in a-si dovedi eficienta.