"Salut decizia Consiliului Federal din Elveţia de a acorda libera circulaţie cetăţenilor români de la 1 iunie 2019. Încetează astfel clauza de salvgardare care limita acest drept pentru cetăţenii români şi bulgari. Decizia este una firească, asigurând drepturi egale cetăţenilor UE", a postat Ciamba miercuri pe Twitter.

În luna aprilie 2018, Consiliul federal elveţian a decis să prelungească clauza de salvgardare aplicabilă cetăţenilor români şi bulgari, prevăzută în Protocolul II al Acordului UE - Elveţia privind libera circulaţie a persoanelor.

Această măsură, a comunicat MAE la acel moment, avea o valabilitate de un an, până la 31 mai 2019, fără a mai putea fi reînnoită, şi vizează eliberarea de noi permise de şedere de tip "B" (durată de şedere între 1 şi 5 ani). Măsura nu restricţionează eliberarea de permise de tip "L" (durată de şedere sub un an) şi nici prelungirea permiselor de tip "B" deja eliberate.

MAE informa că, potrivit Acordului din 1999 dintre Confederaţia Elveţiană şi Uniunea Europeană privind libera circulaţie a persoanelor (ALCP), extins la România şi Bulgaria la 1 iunie 2009 prin Protocolul II la acesta, accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa muncii elveţiene s-a făcut în limita unor cote stabilite pe o perioadă de 7 ani (2 ani + 3 ani + 2 ani, din 2009 până la 31 mai 2016).

Perioada de menţinere a restricţiilor pe piaţa muncii s-a încheiat la 31 mai 2016, dată de la care Elveţia a liberalizat circulaţia lucrătorilor români şi bulgari.

Potrivit datelor comunicate de către autoritățile elvețiene la acea vreme, în perioada iunie 2016 - mai 2017 au fost acordate aproximativ 3.900 permise de ședere de tip „B” pentru cetățenii români și bulgari, cifra care depășește pragul mediu al ultimilor trei ani, de 1.024 de permise. În consecință, restricțiile au fost reintroduse.

Conform Protocolului, pentru ultima dată, la data de 1 iunie 2018, guvernul elveţian a putut activa o clauză de salvgardare (lit. d) din Protocol raportată la art. 10.4 din ALCP.

Elveţia a aplicat măsura în 2012 pentru statele membre nou intrate în UE şi în 2013 pentru toate statele membre UE.

Potrivit statisticilor, salariul mediu în Elveția este in jur de 5.500 - 6.000 de euro, în funcție de industrie. Cele mai mari venituri le au angajații din industria farmaceutică – 10.000 de franci elvețieni pe lună, urmată de asigurări, industria IT și servicii financiare, domenii în care se câștigă peste 9.000 de franci pe lună.

La polul opus, sunt salariile din serviciile HR – 4.000 de franci pe lună, HoReCa – 4.300 de franci pe lună și retail – 4.700 de franci pe lună. În construcții se câștigă în jur de 5.500 de franci pe lună, iar o asistentă poate primi între 4.000 și 6.000 de franci.

Deși salariile pot părea mari, este important de subliniat și faptul că Elveția are unul dintre cele mai ridicate costuri ale vieții din Europa.