28 de tinere din Daia Romana s-au pus serios pe invatat. Le motiveaza gandul ca vor putea pleca in strainatate cu noile diplome obtinute dupa doua luni de studiu si un examen trecut cu brio.

"Am posibilitatea sa pot sa plec dincolo si cu diploma asta pot sa fiu calificata acolo rep. Salariul? 1.500 - 2.000 de euro, ar fi o sansa mult mai mare", spune Nicoleta Cibu, cursanta.

Dupa ce in urma cu cateva luni, barbatii au sustinut examene si au primit atestate de tamplari, acum femeile asteapta certificatul de vanzatoare.

"Majoritatea serviciilor se gasesc greu si am decis sa facem acest curs deoarece stim ca meseria aceasta este bine platita", sustine si Maria Cibu, cursanta.
 
In Daia Romana, peste 400 de sateni au simtit gustul dulce al vietii in statele europene. Asa se face ca nu exista casa unde sa nu fie plecat macar un membru dincolo.
 
"In orice tara din UE, participantii la cursul nostru, cei care au reusit sa treaca si de examen si sa obtina o diploma pot sa o foloseasca si sa se angajeze pe aceasta functie de lucrator comercial", explica Ovidiu Oprean Negru, formator.

"Este un avantaj pentru ei pentru ca cursurile se fac gratis pe fonduri europene", declara si Visarion Haprian, primarul din Daia Romana.
 
In urmatoarea perioada vor fi organizate si alte cursuri, tot pe bani europeni, care le sunt de un real folos celor care vor sa isi incerce norocul peste hotare.