Daca au dubii in legatura cu planurile lor de locuire, consiliile municipale nu vor emite numere BSN (Burgerservicenummer, numar unic de identificare, n.red.) pentru persoanele respective, asfel ca acestea nu vor putea lucra in Olanda.

Aceste orase sunt ingrijorate de potentialele probleme cauzate de numarul mare de romani si bulgari care traiesc in locuinte supraaglomerate, sustine cotidianul.

Planurile intra insa in conflict cu normele Ministerului de Interne si municipalitatile au fost deja avertizate sa nu mearga inainte cu acest proiect. "Dar aceasta vom face si ministerul va trebui sa ne spuna ca nu se poate si de ce", a declarat consilierul Hamit Karakus din Rotterdam.

Romanii si bulgarii vor avea libertate de circulatie pe piata muncii in UE de la 1 ianuarie. Ambasadoarea Romaniei in Germania, Ireny Comaroschi, a declarat, duminica, la o emisiune televizata ca olandezii nu ar trebui sa fie ingrijorati ca mii de romani si bulgari vor veni in tara.

In Olanda nu sunt foarte multi romani si nu vor veni multi, afirma ea. Cei care vor veni sunt persoane inalt calificate care vor sa se integreze in societatea olandeza, a afirmat Comaroschi.

Un sondaj de opinie realizat in aceasta luna la comanda Partidului Socialist arata ca 80 la suta dintre olandezi cred ca granitele ar trebui sa ramana inchise.