El a amintit ca Guvernul USL intentioneaza sa aplice de anul viitor cote diferentiate de impozit, in functie de nivelul salariilor.

"In plus fata de acest sistem fiscal, daca va fi cazul si daca se va dovedi o idee buna, in special in zona bugetara, pentru ca nu vreau sa dam semnale negative in zona privata care deja a suferit destul de multe in urma crizei, pentru cei care au venituri mari de la buget, de peste 4.500 lei pe luna, acolo poate fi vorba de o taxa de solidaritate. O taxa de 16 plus inca 16 peste ceea ce depaseste 1.000 de euro pe luna", a spus Victor Ponta, in cadrul unei emisiuni televizate, scrie Mediafax.

In noul sistem, bugetarii ar fi impozitati cu 16% pentru intregul venit si ar plati si un impozit suplimentar, tot de 16%, aplicat la suma ce depaseste 4.500 lei.

Premierul a precizat ca a cerut Ministerului Finanelor o cifra exacta a persoanelor care primesc pensii si salarii de peste 4.500 lei lunar.

"Suntem intr-o perioada atat de dificila in care realmente un pic de taxa de solidaritate se impune. Stiu ca nu ar aduce prea multti bani la buget, dar ar fi un tip de semnal de solidaritate", a adaugat Ponta.

Premierul a declarat anterior ca Guvernul va analiza posibilitatea introducerii, incepand cu anul viitor, a unei taxe de solidaritate in cazul bugetarilor cu venituri excesive care, de exemplu, depasesc flagrant salarii sau pensii de 10.000 lei.

El a raspuns astfel intrebat ce masura va aplica Guvernul in cazul in care, dupa aplicarea celor doua etape de majorare a salariilor, vor exista bugetari cu salarii mai mari decat la momentul taierii.

"Atunci exista o singura solutie, din punctul meu de vedere trebuie sa vedem cum facem ca veniturile excesive din zona bugetara, nu taind, ci eventual printr-o taxa speciala, sa poata reveni la un nivel de normalitate. Daca exista venituri, fie ca este vorba de salarii sau de pensii, care depasesc in mod flagrant salariile de 100 milioane (lei vechi-n.r.) si pensii atat cate mai sunt in zona aceasta, trebuie sa gasim o solutie pentru 2013 de un tip de taxare de solidaritate", a spus Ponta, in urma cu 10 zile.

El a aratat ca vrea sa analizeze datele si sa identifice cate persoane se pot afla in aceasta situatie inainte de a lua o decizie.