In acordul convenit cu mai multe banci, intre care si Royal Bank of Scotland, Thomas Cook a reusit prelungirea liniilor sale de finantare pana in 2015, dar la dobanzi mai mari si cu plata unui comision unic. De asemenea, creditorii vor dobandi dreptul de a achizitiona pana la 5% din actiunile companiei la un pret prestabilit.

Operatorul a emis anul trecut trei avertismente legate de profitabilitate, dupa ce activitatile i-au fost afectate de tulburarile politice si sociale din nordul Africii si de problemele economice din Marea Britanie, scrie Mediafax.

Cu datorii de 890 milioane de lire sterline, Thomas Cook a obtinut in noiembrie anul trecut un pachet de salvare de 200 de milioane de lire din partea bancilor, a inceput sa vanda active si a analizat activitatile nerentabile.

Parte a programului de restructurare, compania se afla in negocieri avansate pentru vanzarea si inchirierea ulterioara a 17-19 avioane, respectiv 20% din aeronavele pe care le detine.

Fondat cu 170 de ani in urma, grupul Thomas Cook a fost afectat in ultimii ani de conditiile dificile din Europa, indeosebi din Marea Britanie, unde clientii de baza ai companiei - familiile tinere cu copii mici - au fost lovite dur de deteriorarea situatiei economice.

Citeste si:

Grecia mizeaza pe singura oportunitate ramasa. Si-a propus sa devina destinatie de lux