El precizeaza, insa, intr-un interviu acordat News.ro, ca pentru familiile care au copii resorturile din Antalya, cu oferte all-inclusive, sunt cea mai buna optiune.

Le-as recomanda sa descopere mai mult. Pentru ca multi romani cunosc numai zona Antalya. Dar, daca au timp, ar putea vizita si coasta Marii Egee si regiunea Cappadocia. Am prieteni romani care au mers cu masina. Si aceasta poate fi o idee buna. Sa calatoreasca in toata regiunea de coasta, de la Istanbul, la Çanakkale, pana in sud, in Antalya”, a spus ambasadorul.

Resorturile raman, insa, cea mai buna alegere pentru cei care merg in vacanta insotiti de copii.

Dar, daca au copii, ii sfatuiesc sa aleaga unul dintre resorturi, unde se pot bucura de saptamana sau de saptamanile de vacanta, cu ofertele all-inclusive, la un pret foarte rezonabil (…).In special familiile de romani, cu copii, nu pot gasi o alternativa mai buna si servicii mai bune decat in regiunea de coasta a Turciei”, a adaugat el.

Diplomatul a admis ca numarul romanilor care aleg Turcia pentru a-si petrece concediul a scazut dupa tentativa esuata de lovitura de stat, de anul trecut, insa afirma ca situatia pare sa isi fi revenit anul acesta.

“Anul acesta ne asteptam, tinand cont de cifrele initiale, din primele sase luni, ca situatia sa se intoarca la normal. Asteptam, din nou, aproximativ 500.000 de turisti romani in Turcia (…) Deci suntem multumiti si de nivelul rezervarilor”, a spus Ambasadorul.

La inceputul anului, instabilitatea din Turcia parea sa fi determinat turistii romani sa se reorienteze catre Cipru, de exemplu, aratau date din luna ianuarie.