De asemenea, având în vedere actualul context de pe piaţa turistică, turoperatorul le oferă turiştilor săi, până pe 24 noiembrie, în cadrul campaniei Black Month, posibilitatea de a-şi rezerva vacanţa dorită cu doar 25 de euro avans şi garantează returnarea banilor în caz de anulare a zborurilor charter. Totodată, a negociat tarife şi timp de livrare preferenţiale pentru testele COVID necesare pentru călătorii în anumite destinaţii.

Cocktail Holidays va opera zboruri, la fel ca şi în ceilalţi ani, către destinaţiile sale consacrate. În primăvară, vor fi operate charterele clasice către Sharm El Sheikh şi Hurghada - Egipt - şi cele de Paşte către insulele greceşti Creta şi Rodos. În perioada Early Booking, un sejur de 7 nopţi în Hurghada şi Sharm El Sheikh costă începând de la 423 de euro/persoană pentru pachete complete cu avionul, sejururi de 7 nopţi.

Pentru ofertele de Paşte, tarifele pornesc de la 399 euro/persoană pentru pachete cu zbor charter Tarom direct, cazare 5 nopţi cu mic dejun, transferuri aeroport- hotel-aeroport, asistenţă turistică în limba română, asigurare completă storno şi medicală cu protecţie Covid19 (Cocktail Travel Protection) şi transferul intern din diverse oraşe către aeroportul Otopeni.

În vara anului 2021 vor fi chartere către toate destinaţiile clasice operate de Cocktail Holidays: Grecia, Turcia si Spania. În perioada de Early booking, tarifele pentru un sejur de 7 nopţi în Grecia încep de la 382 de euro/persoană, iar în Turcia de la 356 de euro/persoană. Ambele tarife sunt pentru pachete cu avionul cu toate taxele incluse şi produsul de asigurare complet cu protecţie Covid19.

Conform comunicatului, în ceea ce priveşte charterele iernii, turiştii români manifestă în continuare un interes ridicat faţă de destinaţiile clasice din Egipt şi Turcia. Preţul unui pachet de Revelion, cu toate taxele incluse, de 6 nopţi la un hotel de 5 stele, all inclusive, în Alanya porneşte de la 529 de euro/persoană.

Touroperatorul mai anunţă că a încheiat un parteneriat special cu Centrul medical de diagnostic şi tratament Lotus-Med, din Bucureşti, pentru efectuarea testului RT-PCR SARS Cov2 în regim rapid şi cu costuri mai avantajoase.

"Introducerea prezentării, la destinaţie, a unui rezultat negativ a testului RT - PCR SARS Cov2 a complicat un pic lucrurile pentru mulţi turişti care îşi doreau să plece într-o vacanţă. Şi aici vorbim despre timpii lungi de aşteptare a rezultatelor, plus costurile testului care pentru familiile cu mai mulţi membri devin destul de prohibitive. Ca o măsură de sprijin a celor care doresc să călătorească alături de noi în această perioadă, am dezvoltat un parteneriat cu Centrul medical de diagnostic şi tratament Lotus-Med, din Bucureşti, prin care toţi turiştii care achiziţionează pachete sejur în destinaţii ce necesită testul RT - PCR SARS Cov2 vor plăti un tarif special de 250 lei/persoană pentru test, iar rezultatul îl primesc în maximum 24 de ore de la momentul recoltării", spune Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.

Brandul Cocktail Holidays a apărut în urmă cu 13 ani, dar compania care îl deţine, Prompt Service Travel Company, a fost deschisă încă din 1993.