Este un plan radical pentru o metropola care a evitat in mod traditional asemenea cladiri in favoarea unora istorice cum ar fi Catedrala Sf. Paul.

Britanicii s-au pregatit serios pentru aceasta competitie. Cu doi ani inainte, locuitorii au fost atent instruiti cum sa se comporte cu puhoiul de turisti asteptat in regat. Nu doar cei din turism trebuie sa stie particularitatile fiecarui popor in parte, dar si simplii londonezi au fost informati, de pilda, ca polonezii sunt aprigi la bautura si ca poate fi, cu mare usurinta, interpretat gresit comportamentul japonezilor si asta pentru ca daca acestia zambesc nu inseamna ca sunt neaparat multumiti.  Japonezii zambesc si cand sunt suparati, jenati sau dezamagiti.

Toate aceste informatii se gasesc intr-o brosura cu sfaturi.

"Evitati sa faceti cu ochiul cuiva din Hong Kong". "Niciodata, sub nicio forma, nu confundati un canadian cu un american".  Mexicanilor nu le place sa li se vorbeasca despre saracia din tara lor, iar arabii nu suporta comportamentul autoritar.

Cel putin asa spun expertii britanici, care au facut apel la consultanti din tarile respective pentru redactarea fiecarui sfat in parte.  Toata osteneala e de inteles, daca analizam putin cifrele.

Marea Britanie obtine anual 183 de miliarde de dolari din turism si peste 2,5 milioane de localnici isi castiga painea din asta.  

"Am vrea ca turismul sa castige 2,5 miliarde de dolari din gazduirea acestor jocuri", spune Patricia Yates, de la agentia VisitBritain, responsabila cu promovarea tarii in strainatate.  Dar autoritatile britanice nu au in vedere numai suplimentarea castigurilor imediate, ci isi fac planuri si pe termen lung. 

"Vrem sa-i convingem pe cei 4 miliarde de telespectatori care vor vedea evenimentul la televizor sa vina in Marea Britanie. A-i face sa se simta bineveniti face parte din aceasta strategie", adauga Patricia Yates. Unii dintre localnici au insa si sugestii mai practice: "Sa le oferim umbrele cand coboara din avion!". Tinand cont de reputatia pe care o are vremea din Londra, umbrelele se vor vinde cu siguranta in numar mare.